HomeFeaturedFocusZTE Axon 7 mini prezentat oficial

ZTE Axon 7 mini prezentat oficial

zte axon 7 mini

După apariții neoficiale în online, după ce a fost chiar și pus în vânzare în Europa, iată că a venit și momentul ca ZTE Axon 7 mini să primească și reconoașterea oficială. Producătorul chinez a prezentat modelul în cadrul IFA.

Nu sunt surprize din punct de vedere hardware, acolo unde spectacolul este orchestrat de către un chipset Qualcomm Snapdragon 617 cu procesor octa-core, care ticăie în spatele unui display AMOLED full HD de 5,2 inchi. La nivel de memorii este corectă informația cu 3 GB de RAM și 32 GB stocare internă, dar se pare că va exista și o versiune cu 4 GB de RAM și stocare de 64 GB. Camera foto principală este de 16 megapixeli, cea secundară de 8 megapixeli, iar acumulatorul are o capacitate de 2700 mAh.

Alături de această configurație, construcția metalică și senzorul de amprentă digitală integrat în partea din spate a telefonului, precum și boxele stereo Dolby Atmos care au făcut o impresie destul de bună, fac să arate chiar bine propunerea de preț de 299 euro pe care ZTE o face pentru piețele din Europa. Chiar dacă ea este valabilă, cel mai probabil, pentru versiunea cu 3 GB de RAM și stocare de 32 GB.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep