HomeFeaturedFocusHonor Holly 3 si Honor 8 Smart, doua terminale noi de la...

Honor Holly 3 si Honor 8 Smart, doua terminale noi de la Huawei

honor-8

Cu ocazia lansării pe piața din India a lui Huawei Honor 8, producătorul chinez a prezentat și două terminale noi. Nu este încă foarte clar dacă acestea vor fi destinate doar pieței din India. Cel puțin Honor Holly 3 are mari șanse să rămână doar acolo, el fiind primul smartphone produs de Huawei în fabrica din India. Chiar și așa, o să le trecem foarte pe scurt în revistă, pentru a vedea care este stratega chinezilor pentru una dintre piețele cu potențial mare.

Honor Holly 3 vine cu un display de 5,5 inchi și rezoluție HD (720p), în spatele căruia ticăie un chipset proprietar Kirin 620 cu procesor octa-core de până la 1,2 Ghz. Memoria RAM a acestui telefon este de 2 GB, capacitatea internă de stocare de 16 GB (se poate extinde prin microSD), iar camerele foto sunt de 13 megapixeli cea principală și de 8 megapixeli cea frontală. Un acumulator de 3100 mAh și un Android 6.0 Marshmallow  completează lista de specificații tehnice, una destul de interesantă, mai ales atunci când este privită prin prisma prețului de aproximativ 150 dolari la care telefonul se va vinde pe piața din India.

În ceea ce îl privește pe Honor 8 Smart (care are șanse mult mai mari să se vândă și mai în Occident), acesta este o variantă ceva mai ieftină a lui Huawei Honor 8. Modelul Honor 8 Smart păstrează ecranul full HD de 5,2 inchi, dar coboară chipset-ul la un Kirin 650 (procesor octa-core până la 2,0 GHz), memoria RAM la 2 GB și stocarea internă la 16 GB. De asemenea, sistemul dual camera (două camere de 12 megapixeli) de pe Honor 8 este înlocuit de o singură cameră foto principală, cu senzor de 13 megapixeli. Toate aceste ciuntări de natură tehnică duc prețul lui Honor 8 Smart la aproximativ 300 dolari.

Se vede clar că Huawei vrea o felie cât mai mare din piața indiană, una care se află în atenția marilor producători de smartphone mai ales acum, când piața din China este aproape de saturație.

via Android Authority

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep