HomeFeaturedFocusCum arata Samsung Galaxy J7 (2017)

Cum arata Samsung Galaxy J7 (2017)

După ce au ieșit la iveală specificațiile acestui viitor smartphone cu care Samsung atacă segmentul de mid-range, cu ocazia diferitelor certificări pe care terminalul le are de trecut pentru a putea fi pus în vânzare după momentul anunțului oficial, iată că acum avem prilejul să ne desfătăm și cu câteva fotografii în care vedem cam cum va arăta ediția din 2017 a lui Galaxy J7. Eu sincer am o rezervă legată de veridicitatea acestor poze (în ciuda sursei destul de credibile prin istoricul relatărilor ei, @OnLeaks), pentru că ele ne prezintă un telefon care arată mult prea bine pentru un Samsung. Îmi place banda metalică de pe partea din spate.

Însă, cine știe, poate le vede cineva de la departamentul de design al producătorului coreean și se inspiră din ele.

Iar dacă telefonul chiar va arăta ca în aceste fotografii de presă, atunci șansele de succes ale lui J7 sunt destul de mari. Oricum, seria Galaxy J s-a vândut destul de bine, mai ales prin intermediul operatorilor, așa că premisele sunt deja create.

Din punct de vedere hardware, ediția din 2017 a lui Galaxy J7 va propune o combinație de chipset proprietar Exynos, cu un display Super AMOLED full HD de 5,5 inchi și cu o memorie RAM de 3 GB. Se mai cunosc detalii legate de camerele foto, care vor avea senzori de 13 și respectiv de 5 megapixeli și de acumulatorul care va avea o capacitate de 3000 mAh. Sistemul de operare se spune că va fi un Android 7.0 Nougat.

Nu se cunosc detalii comerciale despre terminal. Și acestea vor fi extrem de importante pentru succesul acestui telefon, mai ales cele legate de prețul de vânzare. Probabil că nu mai avem mult de așteptat până la un anunț oficial, moment în care se vor risipi și aceste mistere.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep