HomeFeaturedFocusNokia a reinviat legendarul 3310 in 2017

Nokia a reinviat legendarul 3310 in 2017

Este o manevră mai degrabă de marketing, cred eu, menită să ne arate că HMD Global, compania care produce acum telefoanele Nokia, este cu mult mai aproape de ceea ce a fost odată filosofia companiei finlandeze decât a reușit să o facă Microsoft, atunci când a avut acest brand în portofoliu. Este mult de discutat despre această temă, eu mă rezum doar la a vă aduce în atenție versiunea din 2017 a legendarului și popularului Nokia 3310, o promisiune a celor de la HMD Global de care s-au ținut și care s-a concretizat cu ocazia MWC-ului.

Este vorba despre un feature phone, despre care nu sunt foarte multe de spus din punct de vedere tehnic, care vine într-o gamă variată de culori, Warm Red (Glossy), Dark Blue (Matte), Yellow (Glossy) și Grey (Matte), conform producătorului și care va costa 49 de euro. Ușor cam mult pentru un feature phone, detul de puțin pentru un nostalgic pasionat de Nokia. Totuși, cei de la HMD Global au insistat pe informația conform căreia în 2016 nu mai puțin de 36 de milioane de telefoane feature au fost vândute la nivel global, așa că încă este piață pentru ele.

Un display QVGA de 2,4 inchi, color de această dată, o memorie internă de 16 MB, care poate fi extinsă totuși prin microSD, un jack de 3,5 milimetri, un acumulator de 1200 mAh, foarte generos pentru un feature phone și care asigură o autonomie mult peste medie și o singură cameră foto, aflată pe spatele telefonului, cu senzor de 2 megapixeli, sunt detaliile care merită evidențiate. Plus celebrul joc Snake, ușor stilizat pentru a se apropia cât de cât de perioada contemporană, dar aproape la fel. Nu au fost detaliate informațiile despre disponibilitate, dar sunt destul de sigur că va fi destinat și piețelor din Europa.

via Nokia

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep