HomeFeaturedFocusNoi detalii tehnice despre Nokia 3

Noi detalii tehnice despre Nokia 3

Telefonul a trecut pe la FCC pentru certificare, ocazie cu care au ieșit la iveală și specificațiile sale tehnice. Și, deși am mai vorbit despre Nokia 3 cu ceva trimp în urmă, de această dată avem câteva informații diferite față de ceea ce știam deja, motiv pentru care cred că merită să aruncăm un ochi pe configurația acestui smartphone, care a stârnit destul interes și pe care cred că mulți pasionați îl așteaptă cu nerăbdare. Telefonul a fost listat și pentru precomandă pe câteva site-uri obscure din țări europene, așa că informațiile sunt adunate din mai multe surse.

Nokia 3 va fi construit în jurul unei platforme MediaTek MT6737 cu procesor quad-core de 1,4 GHz și GPU Mali T-720 MP2 (s-a vehiculat și varianta cu Qualcomm Snapdragon 425) și va avea o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 16 GB (care se poate mări prin microSD), toate ascunse în spatele unui ecran HD (720p) de 5 inchi. Camera foto principală va avea un senzor de 8 megapixeli, la fel ca și cea frontală (aici informațiile sunt contradictorii, a existat și o informație cu 13 megapixeli pentru cea principală și 5 megapixeli pentru frontală), însă varianta cu ambele camere de 8 megapixeli este comunicată chiar de Nokia pe contul oficial de YouTube.

Un acumulator cu o capacitate de 2650 mAh, un Android 7.0 Nougat și conectivitatea LTE completează lista cu specificațile tehnice pe care Nokia 3 le va oferi pentru aproximativ 149 dolari. Cum am vorbit ceva mai devreme despre BLU Life One X2 Mini, care oferea o configurație mult mai puternică la 179 dolari, parcă Nokia 3 nu mai este chiar așa de atractiv. Însă are de partea sa numele, care cântărește mult în ochii nostalgicilor. Să vedem dacă este și suficient.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep