HomeFeaturedFocusiPhone 7 Plus Retro, sau cum vinzi un iPhone la pret dublu

iPhone 7 Plus Retro, sau cum vinzi un iPhone la pret dublu

S-ar putea să nu am eu capacitatea de înțelegere pe care o dovedește un fan Apple, dar nu am cum să percep altfel această inginerie a celor de la Colorware, companie specializată pe vopsirea în scheme custom a diferitelor device-uri. Practic, au luat un iPhone 7 Plus și i-au tras o cosmetizare care îl face să aducă cu vechile Macintosh-uri.

Acel bej care era emblematic pentru primele produse ale companiei Apple, acele linii gri și, poate cel mai important, vechiul logo Apple, cu schema de culori asemănătoare unui curcubeu. Poate pentru un fan Apple cu vechime, acest lucru înseamnă ceva.

Colorware a mers puțin mai departe și, pe lângă numerotarea primelor telefoane cu acest aspect (25 la număr, care s-au și vândut), limitează și seria, nu ca număr total de unități, ci ca perioadă de timp. Asta este o încercare nefericită de a lăsa impresia de serie limitată, un argument valabil oricând în favoarea creșterii prețului. Numai că de această dată o vor întinde cât va merge figura.

Chiar și așa, prețul de 1899 dolari mi se pare exagerat. E drept, s-ar putea să prindă, până la urmă se adresează fanilor Apple, însă chestia asta ar fi putut fi realizată mult mai ușor printr-o husă de protecție în aceeași schemă de culori. Produs care, conform celor citite prin comentarii, chiar există.

via Colorware

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep