HomeFeaturedFocusCateva neclaritati legate de Xiaomi Redmi Pro 2

Cateva neclaritati legate de Xiaomi Redmi Pro 2

Am vorbit acum o lună despre el și spuneam atunci că Xiaomi Redmi Pro 2 pare destul de aproape de momentul unui anunț oficial și că dacă este așa, cu siguranță vor mai ieși la iveală informații despre el. Iată că telefonul nostru este din nou subiectul unor leak-uri și că avem acele detalii. Care însă se cam bat cap în cap cu ceea ce știam despre el. Dacă în momentul primei sale apariții neoficiale despre telefon se spunea ca va avea o cameră foto principală simplă, de 12 megapixeli, iată că acum, noile informații vorbesc despre un sistem dual-camera (cu doi senzori a câte 12 megapixeli fiecare).

Este dezmințită și informația ceva mai recentă conform căreia terminalul se va baza pe noul chipset Qualcomm Snapdragon 660 (încă nelansat). Se pare că s-a ales opțiunea reprezentată de MediaTek Helio P25, cu procesor octa-core de până la 2,5 GHz.

Ca veste bună însă, se păstrează soluția cu cele două versiuni de memorii, cea pentru entuziaști cu 6 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 128 GB, precum și informația legată de viitorul preț al acesteia, de aproximativ 260 dolari, valabil pe piața din China. Dacă iese un astfel de telefon cu un asemenea preț, avem în mod clar un nou hit de vânzări marca Xiaomi.

via Xiaomi Today

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep