HomeFeaturedFocusNoi detalii despre LeEco Le X850

Noi detalii despre LeEco Le X850

Este vorba despre un smartphone pe care fanii producătorului chinez îl tot așteaptă încă de prin noiembrie, anul trecut, atunci când a trecut pe la TENAA pentru a obține certificările necesare vânzării pe piața din China. De obicei, după această etapă, lansarea oficială nu are cum să mai întârzie prea mult. Iată însă că mai există și excepții, iar LeEco Le X850 este una dintre ele. Ultimele informații despre acest terminal ne dau de înțeles că pe 11 aprilie s-ar putea să asistăm la prezentarea sa oficială. Însă chiar și aceste informații sunt deocamdată doar speculații.

În cazul în care nu vă mai amintiți, LeEco Le X850 este construit în jurul unui ecran QHD (2560 x 1440 pixeli) de 5,7 inchi, protejat cu sticlă 2.5D pentru un efect de curbare, în spatele căruia ticăie un chipset Qualcomm Snapdragon 821. La nivel de memorii există variante cu 4 GB de RAM sau cu 6 GB de memorie RAM, iar capacitatea internă de stocare poate fi de 32, 64 sau 128 GB. Pe partea din spate avem un sistem dual camera cu doi senzori fiecare de 13 megapixeli, în timp ce pentru selfie-uri, camera frontală vine echipată cu un senzor de 16 megapixeli. Un acumulator cu o capacitate de 4000 mAh și cu suport pentru Quick Charge 3.0 completează lista cu specificații tehnice.

Un terminal extrem de interesant, mai ales dacă îl privim prin prisma prețului. De la aproximativ 260 dolari încep prețurile de vânzare pentru LeEco X850 (cred că denumirea comercială va fi alta), evident, valabile în China. Probabil că telefonul va ajunge rapid în oferta magazinelor online din China care fac livrări și în Europa, așa că ochii pe el dacă vă place.

via PlayfulDroid

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep