HomeFeaturedFocusHonor 6C lansat oficial in Europa

Honor 6C lansat oficial in Europa

Pe lângă lansarea oficială a lui Honor 8 Pro in Europa, Huawei a mai prezentat un terminal, de această dată un mid-range, pentru aceleași piețe. Este vorba despre Honor 6C, un telefon care prezintă un raport preț/specificații extrem de interesant și care va deveni disponibil pe mai multe piețe europene la sfârșitul acestei luni, la un preț recomandat de 229 euro. S-ar putea să reprezinte o alegere inspirată, pentru că are câteva argumente interesante. Pe de altă parte, spre deosebire de produsele Huawei, gama Honor nu prea s-a regăsit în ofertele operatorilor europeni și din această cauză are de pierdut.

Totuși, o să îl trecem rapid pe sub lupă pe acest Honor 6C pentru că, așa cum spuneam, are câteva argumente de ordin tehnic, mai ales privite prin perspectiva prețului. Telefonul este construit în jurul unui display HD (720p) de 5 inchi protejat cu sticlă 2.5D, în spatele căruia ticăie un chipset Qualcomm Snapdragon 435 (procesor octa-core până la 1,4 GHz), ajutat de o memorie RAM de 3 GB și de o capacitate internă de stocare de 32 GB. O cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, un senzor pentru citirea amprentei digitale, un acumulator cu o capacitate de 3020 mAh și un Android 6.0 Marshmallow cu EMUI 4.1 peste el completează lista cu specificații tehnice.

O configurație interesantă, propusă la un preț deloc rău. Cârcotașii compară acest Honor 6C cu Nokia 6, care va deveni și el disponibil în Europa la același preț. Fără să fiu avocatul vreunuia dintre cei doi protagoniști ai acestui duel de la distanță, cred totuși că în ciuda numelui mult mai sonor al Nokia 6 (doar numele, atenție!), Honor 6C are argumentul de a fi produs de Huawei, jucător aflat în top 3-ul global al producătorilor de smartphone, cu o ascensiune spectaculoasă.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep