HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy J7 Max isi face aparitia neoficial

Samsung Galaxy J7 Max isi face aparitia neoficial

Deși nu a lansat încă versiunea din 2017 a lui Galaxy J7, se pare că Samsung pregătește deja un model derivat, ceva mai mare, din aceeași familie. Viitorul Samsung Galaxy J7 Max a ajuns recent în atenția opiniei publice după ce un material care conținea câteva dintre specificațiile sale tehnice a fost scăpat, mai mult sau mai puțin accidental. Astfel ne putem face o idee despre acest viitor smartphone, care arată destul de promițător, mai ales dacă îl privim prin perspectiva prețului de vânzare, care ar trebui să fie destul de mic, mai ales dacă se respectă strategia adoptată până acum de Samsung pentru seria de dispozitive Galaxy J.

Samsung Galaxy J7 Max este construit în jurul unui display full HD (1080p) de 5,7 inchi. În spatele acestuia pulsează un chipset MediaTek MT6757V Helio P20 cu procesor octa-core tactat la 1,6 GHz, ajutat de o memorie RAM de 4 GB. O capacitate internă de stocare de 32 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală cu senzor tot de 13 megapixeli, un Android 7.0 Nougat și un acumulator cu o capacitate de 3300 mAh, precum și un senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în butonul fizic home formează restul configurației.

La nivel comercial se vehiculează un preț de aproximativ 300 dolari, valabil în China și probabil în țara de origine. Este un preț destul de bun, care face din acest Galaxy J7 Max o alegere interesantă. Nu se cunosc detalii legate de disponibilitatea sa geografică, însă prezența chipset-ului MediaTek îl cam face interzis in Statele Unite. Asta nu exclude însă disponibilitatea în Europa. Vom vedea la momentul apariției oficiale.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep