HomeFeaturedFocusHuawei a lansat oficial in Europa modelul Honor 9

Huawei a lansat oficial in Europa modelul Honor 9

După anunțul oficial de lansare a lui Honor 9 din China, Huawei a decis să facă și un eveniment dedicat Europei, care anunță disponibilitatea terminalului pe Bătrânul Continent. Și este o veste excelentă, pentru că Honor 9 propune un raport preț/specificații extrem de atractiv, așa că terminalul va deveni o opțiune de luat în calcul pentru mulți consumatori.

Honor 9 este construit în jurul unui ecran de 5,15 inchi și rezoluție full HD (1080 x 1920 pixeli), cu tehnologie DCI-P3, care ascunde în spatele său un chipset proprietar Kirin 960, același ca pe modelul Huawei P10. Memoria RAM poate fi de 4 GB sau de 6 GB, în timp ce capacitatea internă de stocare poate fi de 64 GB sau de 128 GB. În oricare dintre situații, ea poate fi extinsă prin intermediul unui slot hibrid microSD/SIM. La nivel de abilități foto avem un sistem dual camera, cu un senzor de 20 de megapixeli și unul de 12 megapixeli, cu zoom optic 2x și o cameră foto frontală de 8 megapixeli. Un acumulator cu o capacitate de 3200 mAh, un senzor pentru citirea amprentei digitale, un Android 7.0 Nougat și o construcție în ton cu vremurile, cu spate din sticlă glossy reprezintă restul detaliilor care merită amintite.

Experiența audio va fi cu siguranță apreciată de către tineri, încorporând efectul de sunet Huawei Histen, dezvoltat împreună cu câștigătorul premiului Grammy, producătorul muzical Rainer Maillard. De astfel, Honor a colaborat și cu Monster pentru a creea sistemul egalizator de sunet Honor Purity, exclusiv pentru Honor 9.

Telefonul va fi disponibil și pe plan local, începând din luna iulie, la un preț recomandat de 2199 RON, la partenerii autorizați Huawei. Este vorba despre varianta cu 4 GB de RAM și memorie internă de 64 GB. Despre cea cu 6 GB de RAM și capacitate internă de stocare de 128 GB, deocamdată nu se știe dacă va ajunge și în România pe canale oficiale.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep