HomeFeaturedFocusMio MiVue 792 WIFI Pro, camera auto cu cu senzor Sony Starvis...

Mio MiVue 792 WIFI Pro, camera auto cu cu senzor Sony Starvis integrat

Mio Technology a lansat pe piață camera video auto Mio MiVue 792 WIFI Pro, dotată cu senzor Sony Starvis, GPS și WiFi. Camera dispune de un sistem avansat de asistență a șoferului (ADAS), funcție opțională de monitorizare a presiunii din pneuri și posibilitatea (tot opțională) de a înregistra imagini din spatele vehiculului.

Dispozitivul este prevăzut cu cel mai nou senzor optic Sony Starvis, utilizat până în prezent pentru supravegherea video profesională și cu un obiectiv format din 6 lentile din sticlă, pentru a înregistra  imagini la o calitate superioară, atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții. MiVue 792 înregistrează imagini Full HD (1080p) la 60 de cadre pe secundă. Datorită acestei funcționalități, utilizatorii pot avea acces la detalii importante din trafic (cum ar fi plăcuțele de înmatriculare), fiind de mare ajutor în eventualitatea producerii unor incidente neplăcute pe drum. În plus, dispozitivul are un unghi larg de vizualizare, de 140 de grade, care asigură captarea imaginilor detaliate și largi, fără zone moarte.

De asemenea, camera are un ecran de 2,7 inch (6,85 cm), prin intermediul căruia utilizatorii pot vedea toate filmările realizate și pot reda înregistrările și pozele captate. Fișierele obținute sunt stocate pe cardul de memorie, iar spațiul de stocare a filmelor și imaginilor poate fi controlat prin ataşarea unui card MicroSD (până la 128 GB).

De asemenea, cu ajutorul software-ului gratuit pentru procesarea înregistrărilor de la Mio, MiVue Manager, utilizatorii pot vizualiza şi reda filmele la orice viteză, pot distribui înregistrările pe reţelele de socializare și pot actualiza baza de radare fixe. MiVue 792 dispune de un modul de rețea WiFi integrat, care extinde semnificativ capabilitățile dispozitivului. Astfel, utilizatorii pot trimite cu ușurință clipurile video pe telefonul mobil pentru back-up sau pot împărtăși experiențele din trafic pe Facebook, prin intermediul aplicației MiVue. De asemenea, dacă aplicația este pornită și este activată conexiunea cu smartphone-ul, în cazul detectării unei coliziuni, dispozitivul înregistrează și transferă automat în memoria telefonului un video de 20 de secunde.

Modulul GPS integrat înregistrează locaţia, direcţia, viteza şi coordonatele geografice. Utilizatorii obţin astfel un set de informaţii cu privire la traseul parcurs. Apoi, cu ajutorul aplicaţiei MiVue Manager, pot vizualiza traseul parcurs pe Google Maps.

Dispozitivul MiVue 792 este echipat cu sistemul avansat de asistență a șoferului (ADAS), care notifică șoferul în caz de părăsire involuntară a benzii de circulație (LDWS) sau în caz de coliziune frontală (FCWS). De asemenea, dacă distanța dintre mașina dumneavoastră și cea din față scade, de exemplu atunci când șoferul mașinii din față frânează, sistemul FCWS emite o alertă.

Noua cameră MiVue 792 poate fi integrată, opțional, cu senzorii de monitorizare a presiunii din pneuri, montați la nivelul roților autovehiculului. Dacă presiunea scade sub un anumit nivel, pe ecranul camerei apare un mesaj de avertizare. Datorită acestei funcții sunt îmbunătățite standardele de siguranță la volan și sunt optimizate costurile pentru anvelope și consumul de combustibil.

De asemenea, MiVue 792 permite înregistrarea evenimentelor rutiere atât în partea din față a vehiculului, cât și în cea din spate. Camera opțională Mio MiVue A20 filmează la o rezoluţie de 1080p (Full HD), la 30 de cadre pe secundă. Cablul lung, de 9 metri, asigură instalarea cu ușurință și în mașini de dimensiuni mari, cum ar fi autocamioane sau dube, transmisia de date fiind constantă și rezistentă la interferențe.

Modelul MiVue 792 este echipat și cu senzorul de şoc cu trei axe (G-Shock Sensor), care pornește automat şi va începe înregistrarea când va detecta mişcare sau o lovitură neaşteptată (în cazul coliziunii).

De asemenea, în modul „Parcare”, utilizatorii pot modifica numărul de cadre pe secundă, pentru a utiliza cât mai eficient spaţiul pe cardul de memorie.

Camera video MiVue 792 este disponibilă în România din iunie 2017, la un preț recomandat de 869 lei.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep