HomeFeaturedFocusUMIDIGI Z1 Pro, un mid-range interesant cu pret atractiv

UMIDIGI Z1 Pro, un mid-range interesant cu pret atractiv

A trecut ceva vreme de când nu am mai discutat despre un producător chinez mai puțin celebru și terminalele sale, așa că ne putem opri puțin atenția asupra noului flagship al celor de la UMIDIGI, modelul Z1 Pro, recent anunțat oficial și proaspăt pus în vânzare. Este un telefon cu un raport preț/specificații destul de atractiv și care, în plus, combină o construcție metalică de tip unibody cu un profil foarte subțire și cu un acumulator de 4000 mAh, care ar trebui să îi confere o autonomie peste medie. Suficiente argumente în favoarea acestui smartphone, așa că putem să insistăm puțin asupra lui.

UMIDIGI Z1 Pro este construit în jurul unui display AMOLED full HD (1080 x 1920 pixeli) de 5,5 inchi, care ascunde în spatele său un chipset MediaTek Helio P20 SoC cu procesor octa-core de până la 2,3 GHz, asortat cu o memorie RAM de 6 GB. Capacitatea internă de stocare este de 64 GB și poate fi extinsă prin microSD.

La nivel de camere foto, pe spate avem un sistem dual camera cu un senzor de 13 megapixeli și unul de 5 megapixeli, care își pune accentul asupra fundalului, iar în față avem o cameră foto frontală de 5 megapixeli. Telefonul este prevăzut și cu senzor pentru citirea amprentei digitale, plasat pe partea din față.

UMIDIGI Z1 Pro va fi pus în vânzare săptămâna viitoare la 299 dolari. Pentru cei cu buget limitat, are și o versiune ceva mai grosuță, dar care nu face prea multe concesii la nivel de configurație, UMIDIGI Z1, care va avea un preț de vânzare de 269 dolari și care este inclusă și într-o promoție în care se bucură de o reducere de 40 dolari. Detalii în link-ul sursă.

via UMIDIGI

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep