Nokia si Xiaomi au semnat un parteneriat prin care isi licentiaza reciproc patentele

0

S-ar părea că este o înțelegere care ar trebui să ajute ambele companii implicate și să deschidă și noi oportunități de colaborare între ele. Pe de-o parte Nokia vine cu un portofoliu încă impresionant de patente pe zona de comunicații mobile, pe de altă parte, Xiaomi are o experiență destul de interesantă în zona de Internet of Things, care s-ar putea să ajute mult Nokia pe viitor. Aici este și nișa în care cele două companii cred că vor putea dezvolta această relație de business aflată încă la început.

În cadrul acestui acord de colaborare, se pare că Xiaomi a și achizițonat un set de patente de la Nokia. Patente care, speră din tot sufletul entuziaștii, vor netezi drumul producătorului chinez înspre piețele occidentale, o manevră pe care o așteaptă cam de multă vreme entuziaștii. Deși oficialii Xiaomi au evitat destul de finuț să atace acest subiect, ba chiar s-au ferit să se apropie de el. N-ar fi exclus ca această teamă a celor de la Xiaomi de a ieși înspre Europa și America de Nord să fie generată de bariere legislative de acest fel și atunci, cred eu, acesta este marele câștig al acestui parteneriat dintre Nokia și Xiaomi.

Parteneriatul mai are și alte puncte în care cele două companii vor colabora, de la soluții pentru transferul de date și până la dezvoltarea de noi tehnologii pentru conectivitate.

via Nokia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here