HomeFeaturedFocusCateva detalii tehnice despre Huawei G10

Cateva detalii tehnice despre Huawei G10

Este vorba despre un smartphone pe care producătorul chinez îl lansează pe piața natală sub numele de Maimang 6 și care, la nivel global, va fi cunoscut ca Huawei G10, o demunire mult mai apropiată de sistemul folosit de Huawei.

Dincolo de denumirea pe care o va avea viitorul smartphone al celor de la Huawei, pe care se pare că vor să îl prezinte oficial pe 22 septembrie, au ieșit la iveală câteva specificații tehnice care nu arată deloc rău și care ne demonstrează că G10 se va alinia cu ultimele tendințe din industria dispozitivelor mobile.

Mai exact, se pare că va avea display full (cu margini extrem de subțiri și cu aspect 18:9), de 5,9 inchi și 1080 x 2160 pixeli, un chipset cu procesor octa-core (cel mai probabil un Kirin), ajutat de o memorie RAM de 4 GB și de o capacitate internă de stocare de 64 GB, un acumulator de 3240 mAh și câte un sistem dual camera, atât pe spate, cât și frontal. Cel de pe spate va fi compus dintr-un senzor de 16 megapixeli și unul de 2 megapixeli, iar cel frontal va avea senzorii de 13 megapixeli și 2 megapixeli. Așa cum spuneam, o configurație interesantă, adresată consumatorilor de multimedia și pasionaților de fotografie, pe care sunt destul de sigur că Huawei o va vinde la un preț atractiv.

Mai rămâne ca detaliile tehnice care au ieșit la iveală să fie reale și ca Huawei să gândească și o disponibilitate globală pentru acest terminal. Cel mai probabil, vom afla în momentul anunțului oficial dacă se va întâmpla așa.

via GizmoChina

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep