HomeFeaturedFocusXiaomi a vandut peste 10 milioane de telefoane smart in luna septembrie

Xiaomi a vandut peste 10 milioane de telefoane smart in luna septembrie

Prin contrast cu situația descrisă ceva mai devreme din ograda companiei lui Andy Rubin, care a vândut doar 5000 de Essential Phone de la lansare și până în prezent, avem și un exemplu de rețetă a succesului unui producător chinez, succes clădit tocmai pe oferirea unui raport preț/specificații extrem de avantajos și disponibilității pe unele dintre cele mai mari piețe la nivel global. Este vorba despre Xiaomi, care a reușit performanța de a vinde peste 10 milioane de smartphone-uri în luna septembrie a acestui an. De fapt, ca să fim corecți, a livrat peste 10 milioane de unități, însă lucrurile stau tot cam pe acolo. Este prima oară când Xiaomi reușește o astfel de performanță într-o singură lună calendaristică și este semnul că producătorul chinez care amenința odată poziția giganților din ierarhia globală și-a regăsit drumul către succes.

Anul trecut Xiaomi a livrat un total de aproximativ 58 milioane de unități (după 70 milioane de telefoane smart livrate în 2015), așa că, după performanța excelentă obținută luna trecută, perspectivele pentru un 2017 de excepție, cel puțin din perspectiva vânzărilor, sunt destul de frumoase. Ceea ce ne face să așteptăm cu interes evoluția cifrelor, în condițiile în care și Huawei amenință poziția a doua a topului global, deținută în prezent de Apple. Cred că în 2017 vom avea ceva schimbări interesante.

Revenind la performanța Xiaomi din luna septembrie 2017, terminalul care a contribuit cel mai mult la realizarea acestui record a fost Xiaomi Redmi Note 4. Un telefon cu un raport preț/specificații excelent, care se vinde în prezent și cu 100 dolari în varianta de bază. Asta spune multe despre strategia câștigătoare a producătorului chinez.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep