HomeFeaturedFocusSony a prezentat oficial doua terminale mid-range: Xperia R1 si Xperia R1...

Sony a prezentat oficial doua terminale mid-range: Xperia R1 si Xperia R1 Plus

Par a fi dedicate într-o primă fază pieței din India, acolo unde se știe că publicul este destul de sensibil la prețul unui terminal, însă sunt destul de convins că își vor face loc și pe alte piețe și că probabil vor ajunge și în Europa. Așa că merită o clipă din atenția noastră. Mai ales acum, într-o perioadă în care am testat Sony Xperia XA1 și ne pregătim să publicăm un review pentru Sony Xperia L1, cele două telefoane proaspăt anunțate de producătorul japonez mi-au stârnit interesul.

Sony Xperia R1 este construit în jurul unui display de 5,2 inchi și rezoluție HD (1280 x 720 pixeli). În spatele acestuia lucrează o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 430 (procesor octa-core de 1,5 GHz), cu o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 16 GB. La nivel de camere foto, avem un senzor principal de 13 megapixeli, care se mândrește cu Predictive Hybrid Autofocus și o cameră foto frontală de 8 megapixeli. Un acumulator cu o capacitate de 2620 mAh și un Android 7.1 Nougat completează lista de specificații care merită evidențiate.

În ciuda numelui său, Sony Xperia R1 Plus nu este mai mare. De fapt, este identic cu fratele său, cu excepția memoriilor, care sunt de 3 GB (cea RAM) și de 32 GB (cea internă). Ambele telefoane au slot microSD, abilități dual-SIM, radio FM și conector USB Type-C.

Sony Xperia R1 are un preț de aproximativ 215 dolari, în timp ce Xperia R1 Plus costă aproximativ 245 dolari. Nu sunt chiar cele mai mici prețuri, însă Sony încă ține la numele său. Există variante cu configurație asemănătoare, mai avantajoase ca preț, chiar și pe piața din India.

Ambele telefoane vin în variante de culoare neagră sau argintie. Deocamdată au fost doar prezentate, vor deveni disponibile în primă fază în India.

via Sony

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep