HomeFeaturedFocusVivo intentioneaza sa se extinda oficial in Europa

Vivo intentioneaza sa se extinda oficial in Europa

Sunt și alte zone geografice nominalizate în comunicatul prin care compania chineză își expune intențiile pentru 2018, dar pe noi ne interesează Europa. După ce am văzut că Xiaomi și-a început oficial expansiunea în Europa, iată că și alte nume mari din industria de smartphone își exprimă această intenție. Vivo este un nume care și-a făcut loc de câteva ori în top 5-ul global al producătorilor de smartphone, chiar și alături de Oppo, companie cu care este înrudită prin aceeași investitori.

Se pare că exemplul celor de la Huawei, care au avut o strategie clară care a dat roade, începe să fie urmat și de acești producători chinezi. Și odată ce vânzările pe piețele noi încep să se vadă, s-ar putea să asistăm și la o reașezare a clasamentului pe piața de smartphone.

Deocamdată Vivo și-a manifestat oficial această intenție, începând cu anul 2018, oarecum cu ajutorul celor de la Qualcomm, cu care au semnat un parteneriat (memorandum of understanding) a cărui valoare se pare că este de 4 miliarde de dolari, prin care își vor licenția reciproc anumite patente din zona de 5G sau a instrumentelor de securitate și autentificare (senzor de amprentă integrat în ecran, reconoaștere facială, scanarea întregii palme sau scanarea irisului).

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep