HomeFeaturedFocusHuawei Enjoy 7S pare sa nu mai aiba secrete inainte de lansarea...

Huawei Enjoy 7S pare sa nu mai aiba secrete inainte de lansarea oficiala

Telefonul este programat să fie anunțat oficial la începutul săptămânii viitoare, însă nu prea se știe cu ce ar mai putea să suprindă din moment ce a trecut pe la TENAA, acolo unde și-a etalat configurația completă în toată splendoarea ei și, mai recent, a apărut și în câteva fotografii de presă prin care și-a dezvăluit și designul.

Nu arată rău deloc, din ambele perspective, ba chiar pare să fie destul de atractiv și cred că se va bucura de ceva succes. Să vedem și care sunt motivele care m-au condus la această concluzie.

Terminalul este construit în jurul unui chipset Kirin 659 cu procesor octa-core de până la 2,36 GHz și al unui display FullView de rezoluție fullHD+ (2160 x 1080 pixeli) și diagonală de 5,65 inchi. La nivel de memorii se disting două variante: una cu 3 GB de RAM și memorie internă de 32 GB și una cu 4 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 64 GB.

Pe partea din spate avem un sistem dual camera, cu un senzor de 13 megapixeli și unul de 2 megapixeli, lângă care se găsește și senzorul pentru citirea amprentei digitale. Camera foto frontală este de 8 megapixeli, acumulatorul are o capacitate de 3000 mAh, iar sistemul de operare va fi un Android 8.0 Oreo cu EMUI 8.0 peste el.

Mă aștept să aibă un preț atractiv, în bunul obicei al celor de la Huawei, așa că mă hazardez să spun că Enjoy 7S poate face o figură frumoasă de vânzări. Va conta mult și disponibilitatea lui, pe care o vom afla doar luni, în momentul anunțului oficial.

via PlayfulDroid

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep