HomeFeaturedFocusIn curand s-ar putea sa ne jucam cu tastatura si maus pe...

In curand s-ar putea sa ne jucam cu tastatura si maus pe consola Xbox One

Încă de la lansarea primei versiuni a consolei Xbox One Microsoft a anunțat posibilitatea de a conecta maus și tastatură și a o transforma într-un fel de PC, lucrurile nu au progresat semnificativ. Asta până acum, cînd via Windows Central aflăm că într-un document intern Microsoft se vorbește despre planurile avansate legate de integrarea suportului pentru maus și tastatură pe Xbox One, oferind gamerilor posibilitatea de a schimba controller-ul pe un sistem mai exact de manevrare prin maus și tastatură.

Evident că oferirea suportului nu se va limita numai la jocuri, probabil că și viitoarele aplicații UWP vor putea să beneficieze de așa ceva, exact ceea ce spunea Microsoft vizavi de One Windows (același sistem de operare pe PC, consolă, HoloLens și eventual un dispozitiv mobil).

Revenind la documentul Microsoft, în el se discută despre posibilitatea de a conecta la Xbox One orice maus și tastatură comaptibilă Windows, care vine cu propriul dongle (inclusiv unul Bluetooth). Jocurile Xbox One vor avea ca obligatoriu suportul pentru controller, dar dacă dezvoltatorii vor dori, să poată integra și mausul și tastatura. Tot din prezentare înțelegem cu un API va fi adăugat pe Xbox One pentru a oferi suportul dorit.

Normal, pasul următor este legat de modul în care creatorii de jocuri vor încerca să balanseze avantajul competitiv al celor ce joacă cu maus și tastatură în fața celor cu controller, chestie care va rămâne probabil la latidudinea celor ce creează jocurile. Cum? Discutabil, mai ales că încă nu avem idee despre ce gândesc creatorii de jocuri vizavi de acest subiect.

Mie mi se pare o chestie foarte bună mai ales că sunt un susținător al platformei Xbox, mai ales în ideea că mai devreme sau mai târziu, acasă, nu o să mai avem nevoie de alt sistem de calcul în afara consolei.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep