HomeFeaturedFocusXiaomi Mi Max 3 trece pe la TENAA

Xiaomi Mi Max 3 trece pe la TENAA

Xiaomi Mi Max 3

În mod surprinzător pentru acest gen de vizită de certificare, nu se lasă și cu fotografii cu Xiaomi Mi Max 3. Însă avem parte de toate specificațiile sale tehnice importante, așa că știm la ce să ne așteptăm în linii mari. Practic avem o trecere clasică de la o generație la alta, cu adoptarea evidentă a trăsăturilor contemporante, precum display-ul alungit sau sistemul dual camera.

Mai exact, Xiaomi Mi Max 3 vine echipat cu un ecran de 6,9 inchi și rezoluție fullHD+ (2160 x 1080 pixeli), în spatele căruia va pulsa un chipset cu procesor octa-core de 1,8 GHz. La nivel de memorii se vor distinge trei variante. Una cu 3 GB de RAM și memorie internă de 32 GB, o a doua cu 4 GB de RAM și 64 GB de ROM și cea mai puternică, cu o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB.

Pe spate se găsește, așa cum spuneam, un sistem dual camera, cu senzorul principal de 12 megapixeli, în timp ce camera foto frontală va avea un senzor de 8 megapixeli. Tot pe spate va fi plasat și senzorul pentru citirea amprentei digitale.

Un sistem de operare Android 8.1 Oreo și un acumulator cu o capacitate impresionantă de 5400 mAh completează lista cu specificații tehnice. Terminalul va fi anunțat oficial undeva pe parcursul lunii iulie.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep