HomeFeaturedFocusFOTO: fotografii de presa cu OnePlus 6T

FOTO: fotografii de presa cu OnePlus 6T

OnePlus 6T

Un nou set de fotografii cu OnePlus 6T au ieșit la iveală. Par a fi pozele oficiale de presă pe care compania chineză le păstrează pentru momentul anunțului oficial, însă leaksterii de profesie au intrat deja în posesia lor. Până la urmă vorbim despre un instrument foarte eficient de marketing, așa că nu știu cât de accidentale sunt scăpările celor de la OnePlus și în general ale marilor producători de smartphone.

Pozele confirmă liniile de desing care se știu deja în legătură cu OnePlus 6T: un display cu margini foarte înguste, prevăzut cu un notch în formă de picătură, un senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în display-ul OLED și un sistem dual camera pe partea din spate.

OnePlus 6T

În plus, a mai fost completat puțin peisajul hardware cu câteva detalii care lipseau. Se pare că diagonala ecranului va fi de 6,41 inchi, iar capacitatea acumulatorului de 3700 mAh. În plus, fotografiile par să indice că vor exista variante de OnePlus 6T atât cu spatele de sticlă, cât și cu o carcasă metalică, pentru a satisface cât mai multe gusturi.

Așteptăm anunțul oficial de OnePlus 6T pentru a avea confirmarea oficială a specificațiilor care au ieșit până acum la iveală, dar mai ales pentru a vedea care este prețul acestui terminal, un element extrem de important pentru a întregi peisajul.

via WinFuture

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep