HomeFeaturedFocusPiata de smartphone din China in scadere destul de insemnata

Piata de smartphone din China in scadere destul de insemnata

China smartphone

Am tot vorbit în trecut despre faptul că piața globală de smartphone este destul de aproape de saturație. O nouă dovadă în acest sens vine dintr-un studiu realizat de către Canalys, care analizează livrările smartphone de pe piața din China, cea mai însemnată piață de smartphone de nivel global. Ei bine, conform acestui studiu, în al treilea trimestru al anului trecut, numărul total de telefoane smart livrate pe piața din China a fost cu 15% mai mic decât cel din perioada similară a lui 2017.

15% este un procent destul de mare, mai ales când vorbim despre o piață cu un volum destul de mare de vânzări. Însă, cel mai probabil, la nivel de întreg anul 2018, situația este ceva mai roz totuși. În plus, în plan global, scăderea pieței chineze ar putea să fie compensată, măcar parțial, cu potențialul tot mai mare al pieței indiene de smartphone. Evident, sunt doar speculații personale, vom vedea cifrele reale în momentul în care ele vor fi publicate.

Revenind la piața din China, deși Apple a ajuns pe locul al cincelea, în scădere, ca număr de unități livrate, reușește să domine atunci când vorbim despre încasări, semn că încă știe să vândă scump. Că e rău sau bine (și mai ales pentru cine), este o altă discuție.

Cum era de așteptat, piața din China este dominată categoric de jucătorii locali, cu Huawei în frunte, urmată de Oppo și Vivo. Mai multe detalii și cifre găsiți în materialul din link-ul sursă, un material destul de focusat pe situația Apple.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep