Sony pare sa fi renuntat la gama Xperia Compact

0
Xperia Compact

Este o veste destul de neplăcută pentru fanii ecranelor mici, care au găsit în Sony Xperia XZ2 Compact un adevărat flagship Android la dimensiuni mici. Un produs care pare tot mai greu de găsit în ziua de azi și, dacă este să ne ghidăm după declarațiile oamenilor din noul val de la conducerea companiei, va fi și mai greu de găsit în viitor, pentru că Sony pare pregătită să renunțe la gama Compact pe care au reprezentat-o atâta vreme cu succes.

Mai exact, este vorba despre un interviu acordat de Don Mesa, vice-președinte al diviziei de marketing a Sony Mobile în timp-ul CES-ului, în care acesta spunea că noua strategie a companiei este să răspundă cât mai eficient cerințelor publicului, iar publicul dorește un display cât mai mare pe care să le fie afișat conținutul dorit.

Ca de obicei, declarațiile de acest gen lasă și loc de întors, așa că, cel puțin în interpretare proprie, fanii seriei Compact se mai pot agăța de un fir de speranță.

“There’s always room for different sizes, but people want a lot more surface area for their content now.”

Tot din declarațiile oficialului Sony deducem că un smartphone sub logo-ul PlayStation, dedicat activităților de gaming (o nișă aflată în creștere), nu este în planurile companiei, cel puțin pentru moment.

via Digital Trends

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here