fallout

Pentru că ieri v-am povestit despre posibilitatea de a instala și folosi Windows 10 on ARM pe un Lumia 950 XL și una dintre replicile pe care le-am primit a fost ”Te poți juca crysis? ” am zis că merită să mai vorbesc încă o dată despre acest experiment. În speță să vă arăt că dacă se dorește cu adevărat, se poate folosi ca platformă de jocuri și că versiunea originală de Fallout de PC poate fi rulată pe Lumia 950 XL cu Windows 10 on ARM.

Isprava aparține unui alt împătimit care a pierdut ceva timp să facă mai multe experimente. Demo-ul de mai sus ne arată Fallout, un joc din 1997, funcționând pe Lumia 950 XL cu Windows 10 on ARM prin emulare. Video-ul creat de Wall_SoGB dovedește că cine încearcă suficient, poate și reuși. Tot din experiența lui, detaliată pe Reddit, aflăm că a mai încercat să ruleze și alte jocuri – de exemplu Duke Nukem 3D a mers la 15 FPS-uri în schimb Fallout 3 a juns la … 1 FPS.

Asta în condițiile în care nivelul de utilizare a CPU-ului era mic, de cele mai multe ori sub 50%, însă procesul de emulare este cel care generează viteza mică.

Dat fiind că Windows 10 on ARM merge bine pe laptop-urile hibrid cu Snapdragon, ideea de a-l avea pe un dispozitiv de mici dimensiuni cum este un smartphone, mă face să îmi pară rău încă o dată că Microsoft a renunțat atât de ușor la Windows-ul de pe telefoane. Totodată proiectul Andromeda pare dintr-o dată foarte atractiv, din nou păcat că nu se mai aude nimic nou despre el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here