HomeMobileAndroidTutorial: cum poti vedea pe PC pozele .heic facute cu Samsung Galaxy...

Tutorial: cum poti vedea pe PC pozele .heic facute cu Samsung Galaxy S10+

intro

Cum vezi pe PC pozele în format HEIF(.heic)? Una dintre schimbările importante aduse de seria Samsung Galaxy S10 este posibilitatea de a folosi formatul HEIF în locul JPEG, pentru salvarea pozelor făcute cu camerele de pe S10, fapt ce permite la fel ca pe iOS (citiți aici ce este noul format HEIF și ce beneficii aduce), o compresie mult mai bună, la o calitate superioară formatului clasic JPEG.

Pe Android 9 Pie formatul HEIF (.heic) este recunoscut implicit și funcționează cu aplicația Google Photos, însă dacă veți dori să scoateți imaginile de pe telefon, să zicem să le trimiteți unor prieteni sau să le vedeți pe PC/smart TV, s-ar putea să aveți ghinionul ca ele să nu fie recunoscute. Și atunci ce faceți, cum le deschideți pe PC și Android?

Am folosit sample-ul Samsung Galaxy S10+ (primit prin programul Orange Smartphone Tester și disponibil pe site-ul Orange) ca să explorez ce posibilități de conversie există și am găsit soluțiile. Citiți mai jos ce și cum.

1. Cum activezi formatul HEIF pe Samsung Galaxy S10+

În momentul în care ați decis că vreți să economisiți din spațiu și să vă asigurați că pozele sunt salvate la o calitate mai bună, atunci e momentul să faceți schimbarea: lansați aplicația Camera, apăsați butonul Settings și căutați Save options.

Screenshot_20190319-215648_Camera

De aici activați HEIF Pictures (Photo) și de acum încolo, toate pozele vor fi salvate în noul format.

2. De ce merită activat formatul HEIF?

Din momentul în care ați activat opțiunea de compresie HEIF (.heic) pe Samsung Galaxy S10+, toate pozele vor fi salvate folosind acest nou format de imagine. După cum v-am spus deja, pozele sunt comprimate mai bine, iar calitatea lor este net superioară celor JPEG.

diferente

Ca să vă faceți o idee despre ce avantaje aveți folosind HEIF, uitați-vă la imaginile de mai sus: am făcut două poze identice (cu aceiași cameră), folosind o dată formatul HEIF și a doua oară cel JPEG. În primul caz fișierul (aceiași rezoluție) are 1,69 MB, în cel de-al doilea are 2,19 MB, deci salvăm aproape 30% din spațiu, în condițiile în care avem și o calitate mai bună a imaginilor.

3. Cum deschizi formatul HEIF (.heic) pe PC?

Treaba asta are însă un mare dezavantaj: Windows-ul nu este încă pregătit să lucreze cum trebuie cu formatul HEIF și s-ar putea să aveți probleme în a deschide/manipula pozele făcute cu Samsung Galaxy S10+ și aduse pe PC. Vă treziți în situația în care fișierul .heic este salvat pe disc, dar nu poate fi deschis/redat. Și în loc de imagine, să vedeți doar un simplu fișier.

details

Nu intrați în panică, există o soluție simplă și gratuită, care vă permite să utilizați în continuare salvarea în format HEIF (.heic) pe Samsung Galaxy S10+ și să puteți deschide pozele pe PC. Ea se numește iMazing HEIC Converter și vine sub forma unui program gratuit de conversie, ușor de instalat și folosit: mergeți aici și descărcați executabilul și apoi instalați-l pe PC.

După aceea lansați-l și adăugați în interfață pozele în format HEIF (.heic) pe care doriți să le convertiți în JPEG pentru a le putea folosi pe Windows. Selectați (din partea de jos) formatul și nivelul de compresie (peste 95% dacă vreți să aveți o calitate bună) și apăsați butonul Convert ca să realizați conversia.

Convert_1

Ca fapt divers, trebuie să știți că după comversia la calitate 95%, poza mea a ajuns la o dimensiune de 2,29 MB, mai mult decât 2,19 cât a oferit salvarea JPEG direct din aplicația Camera de pe smartphone.

Ar mai fi și o altă variantă: Microsoft ne spune că în Windows Store (extensie HEIF) are un plugin gratuit, care ar trebui să ofere integrarea în aplicația Photos a opțiunii de redare pentru imaginile HEIF. Puteți să îl instalați și poate în unele situații o să vă meargă – mie nu mi-a mers. Vă spun de el, că poate la un moment dat Microsoft o să aducă integrarea completă.

4. Cum convertești HEIF (.heic) în JPEG direct pe smartphone-ul Android?

Din păcate, în afară de Google Photos și aplicația Gallery pusă de Samsung pe Galaxy S10+, alte programe ce manipulează imaginile nu au încă implementat suportul pentru acest nou format. Urmarea este că s-ar putea să nu puteți folosi pozele așa cum v-ați dori, de exemplu să nu le puteți edita în Photoshop sau Lightroom, versiunile de mobil.

Și pentru asta există o soluție: faceți conversia direct de pe smartphone, folosind aplicația PicsArt Photo Studio (o descărcați de aici). După ce o instalați pe smartphone, o lansați și deschideți în ea poza în format HEIF (.heic). Puteți să îi aplicați corecții și filtre înainte de a o salva.

Screenshot_20190319-223205_PicsArtScreenshot_20190319-223208_PicsArt

Folosiți acum butonul sub forma unei săgeți (cel din partea dreapta sus) și alegeți Gallery drept destinație – poza va fi salvată în format JPEG, direct în Gallery și poate să fie folosită acum în orice aplicație de editare de imagini și/sau Social Media.

picsart

Din păcate, această soluție va reduce dimensiunea imaginii de la 4032 x 1908 pixeli la 3328 x 1575 pixeli, bănuiesc însă că treaba asta nu o să vă deranjeze.

Acestea sunt câteva dintre soluțiile pe care le aveți la dispoziție pentru a putea folosi formatul de imagine HEIF (.heic) pe Samsung Galaxy S10+ pentru a menține o calitate bună a pozelor și a le salva în fișiere de dimensiuni mai mici, dar în același timp să le și puteți folosi pe PC și/sau alte aplicații din Android.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep