HomeMobileAndroidTest performanta: cine e mai rapid? Huawei P30 Pro vs Samsung Galaxy...

Test performanta: cine e mai rapid? Huawei P30 Pro vs Samsung Galaxy S10+ vs Huawei P20 Pro vs Sony Xperia XZ3

intro

Pentru că mulți dintre voi ne-au întrebat care e cel mai rapid smartphone Android, am decis să facem un mic test comparativ: Huawei P30 Pro vs Samsung Galaxy S10+ vs Huawei P20 Pro vs Sony Xperia XZ3, toate cu Android 9 Pie. Am trecut toate smartphone-urile prin mai multe benchmark-uri și la final ne-am decis: avem un câștigător nesperat.

Inițial am crezut că noul Huawei P30 Pro (venit de la Orange prin programul Orange Smartphone Tester) va fi indiscutabil cel mai rapid, însă testele ne-au oferit o surpriză la care nu ne-am gândit la început. Despre ce e vorba, aflați în cele ce urmează.

1. Bătălia configurațiilor hardware

Am ales să comparăm două flagship-uri moderne (lansate în 2019) – Huawei P30 Pro și Samsung Galaxy S10+ cu două flagship-uri din 2018: Huawei P20 Pro și Sony Xperia XZ3. Dacă alegerea primelor două este evidentă, mă simt nevoit să explic de ce am luat în test Huawei P20 Pro și Sony Xpera XZ3. Motivul e simplu: în primul rând e important să vedem ce diferențe de performanță există între flagship-ul de anul trecut al Huawei și să îl comparăm cu cel mai rapid model de anul trecut: Sony Xperia XZ3 pe platforma Snapdragon.

Iar pentru că am adus vorba despre configurația hardware, înainte de a vedea care sunt scorurile din benchmark-uri, haideți să aruncăm o privire pe configurația hardware a celor patru smartphone-uri.

Model

Huawei P30 Pro

Samsung Galaxy S10+

Huawei P20 Pro

Sony Xperia XZ3

Cipset

HiSilicon Kirin 980

Exynos 9820

Hisilicon Kirin 970

Qualcomm SDM845 Snapdragon 845

Tip CPU

Octa-core (2×2.6 GHz Cortex-A76 & 2×1.92 GHz Cortex-A76 & 4×1.8 GHz Cortex-A55)

Octa-core (2×2.73 GHz Mongoose M4 & 2×2.31 GHz Cortex-A75 & 4×1.95 GHz Cortex-A55)

Octa-core (4×2.4 GHz Cortex-A73 & 4×1.8 GHz Cortex-A53)

Octa-core (4×2.7 GHz Kryo 385 Gold & 4×1.7 GHz Kryo 385 Silver)

Frecventa CPU (GHz)

2,6

2,73

2,4

2,7

RAM (GB)

8

8

6

4

GPU

Mali-G76 MP10

Mali-G76 MP12

Mali-G72 MP12

Adreno 630

Diagonala display (inci)

6,47

6,4

6,1

6

Rezolutie display (pixeli)

1080 x 2340

1440 x 3040

1080 x 2240

1440 x 2880

Se poate observa ușor că există diferențe improtante atât în ceea ce înseamnă memoria (flagship-urile din 2019 vin cu 8 GB RAM, în timp ce cele din 2018 au 6 respectiv 4 GB RAM) cât și cipset-urile și frecvența prcesoarelor. Citind doar specificațiile (așa cum face foarte multă lume), Samsung Galaxy S10+ ar trebui să fie smartphone-ul care are câștig de cauză în acest test.

Oare așa să fie?

1. AnTuTu Benchmark

Benchmark-ul AnTuTu, cel mai popular în acest moment pe zona Android ne spune că Samsung Galaxy S10+ este într-adevăr cel mai rapid, umrat îndeaproape de Huawei P30 Pro și Sony Xperia XZ3. Diferența de viteză dintre varianta 2018 și cea din 2019 a seriei Huawei P este semnificativă!

antutu

2. Geekbench, un test pur de procesor și memorie

Al doilea test, Geekbench, analizează viteza pură a combinație memorie și procesor. Aici se detașează din nou Galaxy S10+ și practic avem același clasament ca mai înainte.

Cele două măsurători: single core și multi core ne arată o performanță consistentă și din nou vedem o diferență semnificativă între P20 Pro și P30 Pro.

image

image

3. PC Mark Workbench 2

Benchmark-ul PC Mark simulează o folosire de tip ”office” a smatphone-ului, cu operații de editare de text, editare video și chiar randare de grafice și editare de poze. Rezultatul este surprinzător pentru că Sony Xperia XZ3, un smartphone cu jumătate din RAM-ul lui Huawei P30 Pro sau Samsung Galaxy S10+ reușește să le bată.

Tot aici vedem și că diferența dintre P20 Pro și P30 Pro nu mai este chiar atât de mare!

image

4. PassMark Performance Test

Și acesta este un test generic, ce analizează comportamentul smartphone-ului într-o varietate de scenarii, punând la treabă și CPU-ul și memoria și GPU-ul. Din păcate aici Samsung Galaxy S10+ s-a împotmolit, nereușind să termine testul …

image

Poate că deloc surprinzător Sony Xperia XZ3 reușește să fie din nou cel mai bun. De remarcat este și diferența imensă între P20 Pro și P30 Pro.

5. 3D Mark: testul de GPU

Pentru testarea componentei 3D (CPU + GPU) am folosit clasicul 3D Mark unde rezultatele au fost din nou greu de anticipat. După cum se poate observa mai jos, Samsung Galaxy S10+ stă cel mai bine pentru OpenGL ES 3.1, urmat de Sony Xperia XZ3 și Huawei P30 Pro, Huawei P20 Pro (diferențe impresionante între cele două).

image

Iar pentru Vulkan tot Huawei P30 Pro este cel mai rapid, Samsung Galaxy S10+ ieșind pe locul al doilea. Surprinzător, flagship-ul din 2018 al lui Sony are o comportare excelentă!

6. Speedtest

Acum să trecem la niște teste de browser, care pun în valoare performanța hardware pe baza JavaScript. Speedtest face parte din setul browserbench.org, alături de JetStream 2 și MotionMark.

image

Rezultatele sunt din nou cele așteptate: Samsung Galaxy S10+ e mai rapid (de data asta cu foarte puțin), urmează Huawei P30 Pro și Sony Xperia XZ3, P20 Pro fiind în spate.

7. MotionMark

Ultimul test analizează performanța 3D în browser (tot Chrome). Surpriză din nou: Sony Xperia XZ3 se descurcă mai bine decât cele două flagship-uri din 2019. Mai mult decât atâta, Huawei P30 Pro obține aproape jumătate din scorul Sony, aflându-se la mică distanță de P20 Pro.

image

Concluzie: Samsung Galaxy S10+ e cel mai rapid!

Concluzia evidentă este una suprinzătoare: Samsung Galaxy S10+ este cel mai rapid iar Sony Xperia XZ3 face o figură excelentă în mai toate testele, arătând încă o dată că platforma Snapdragon 845 de anul trecut a fost un produs deosebit realizat de Qualcomm.

Totodată vreau să menționez că dacă Kirin 970 a fost un cipset slab, varianta 980 este foarte aproape de noul Exynos de la Samsung, egalizând performanța în 2019.

  AnTuTu Benchmark (mai mare, mai bine) Geekbench PC Mark Work Bench 2 PassMark Performance (System) Speedtest MotionMark
    Single Core Multi-Core        
Hauwei P30 Pro 280307 3253 9627 7672 16577 57,4 112,86
Samsung Galaxy S10+ 335253 4528 10370 7809 n/a 58,7 180,62
Huawei P20 Pro 169236 1782 6147 6075 10006 39,8 94,84
Sony Xperia XZ3 270936 2388 8674 8452 17221 51,3 211,11

Însă, dincolo de aceste cifre trebuie să știți că oricare dintre cele patru smartphone-uri prezente în acest test e capabil să funcționeze ireproșabil în orice fel de aplicație pe care vreți să o rulați pe el – asta ca să nu mai spun că în folosirea normală se mișcă excelent.

Pe baza datelor de mai sus aveți acum o imagine mai clară asupra performanețelor celor patru modele și să luați mai ușor decizia de cumpărare.

Mai jos aveți înregistrarea video a testului:

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep