HomeFeaturedFocusYouTube Music și YouTube Premium sunt disponibile acum si in Romania

YouTube Music și YouTube Premium sunt disponibile acum si in Romania

YouTube Music și YouTube Premium
YouTube Music și YouTube Premium sunt disponibile acum si in Romania.

De ieri avem și în România serviciile YouTube Music și YouTube Premium. Pentru cine nu știe încă, YouTube Music este noua aplicație de muzică de la YouTube, în care poți să asculți, să descoperi sau să vizionezi muzica preferată într-un singur loc. Poți găsi piese oficiale, albume, mii de playlist-uri ale fanilor sau generate de aplicație plecând de la un artist sau o piesă (așa numitul „radio”), întregul catalog de remix-uri, concerte live, cover-uri, mash-up-uri și videoclipuri disponibile pe YouTube.

Utilizatorii pot folosi YouTube Music și YouTube Premium folosind aplicațiile din Play Store și App Store, sau direct de pe desktop deschizând music.youtube.com.

Există două modalități de folosire: gratuită și premium. Versiunea gratuită va oferi reclame, nu permite descărcarea offline a melodiilor și nici redarea pe fundal. Cine vrea să scape de limitările astea, va trebui să își facă un abonament lunar care costă 22 de lei/lună. Abonații Google Play Music vor primi automat acces la YouTube Music Premium. Google Play Music rămâne neschimbat – utilizatorii vor putea accesa toată muzica achiziționată, colecțiile încărcate și playlist-urile salvate.

Alături de YouTube Music, avem în România și YouTube Premium, o versiune premium pentru întreaga platformă YouTube. Utilizatorii YouTube Premium beneficiază automat și de YouTube Music Premium. Adică vor putea să urmărească YouTube fără reclame, cu rulare în background și posibilitatea de a descărca video-uri. Mai mult, YouTube Premium oferă acces la conținutul YouTube Originals, ce cuprinde seriale și filme originale precum Cobra Kai, Origin, Wayne, Weird City și multe altele.

YouTube Premium este gratuit în prima lună, iar apoi disponibil cu un abonament de 26 lei/lună. YouTube Premium este disponibil la adresa youtube.com/premium.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep