HomeMobileAndroidLeak: Google Pixel 4 pare a fi o clona de iPhone 11

Leak: Google Pixel 4 pare a fi o clona de iPhone 11

În cel mai recent leak @onleaks, Google Pixel 4 pare a fi o copie de iPhone 11.

Câteva imagini cu Google Pixel 4 au apărut astăzi pe Internet și seamănă izbitor cu cele care ne înfățișează viitorul iPhone 11. Priviți doar cum arată camera, cum sunt marginile carcasei, dimensiunea și chiar display-ul – toate ne duc cu gândul la pozele leak-uite de iPhone 11. Însă vorbim despre viitorul Google Pixel 4, ceea ce e și mai ciudat pentru că ne-ar arăta clar unde s-a ajuns în disputa Google vs Apple: la un produs care pare să fie identic, diferă doar sistemul de operare.

Conform OnLeaks, imaginile de mai sus cu Pixel 4 au fost generate pe baza schițelor unui prototip timpuriu, cu șanse ca varianta finală să nu mai arate deloc așa.

Randarea de mai sus a spatelui lui Pixel 4 nu e foarte relevantă, mai ales vizavi de modul în care arată sistemul de camere foto.

Discuțiile legate de validitatea informațiilor sunt deja în toi, mulți fiind de părere că randările sunt exagerate, în principal din cauza faptului că pozele și detaliile despre seria Pixel apar de obicei abia în luna octombrie și nu așa de timpuriu.

Pe de altă parte, istoricul OnLeaks ne spune că toate leak-urile venite pe acest canal au avut ca sursă prototipuri sau schițe folosite cel mai probabil de producătorii de accesorii și nu pe baza contactului cu un prototip.

Pe ideea asta, e posibil ca randarea camerei foto să fie exagerată pentru că în realitate nu se știe ce cuprinde elevația carcasei din zona camerei – poate să fie o singură bucată de sticlă ce apără una sau mai multe camere – producătorii de huse nu au de ce să își bată capul vizavi de cum arată exact camerele. Mai ales că până acum seria Pixel nu a beneficiat de două camere principale.

La fel, partea frontală poate să aibă notch și la fel de bine poate să nu aibă și să avem o implementare similară OnePlus 7. Sunt încă multe detalii nelămurite, mai ales pentru acest prim leak.

Până în luna octombrie mai e mult timp și cu siguranță că o să avem ocazia să vedem multe alte leak-uri care să ne lămurească până atunci.

Dar dacă într-adevăr Pixel 4 arată ca un iPhone 11?

via sg

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep