HomeFeaturedFocusRECOMANDARE: cateva huse de protectie pentru Asus ZenFone Max Pro M2

RECOMANDARE: cateva huse de protectie pentru Asus ZenFone Max Pro M2

huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2

Când ai pe mână un telefon finuț, cu construcție de sticlă și cu detalii foarte atent lucrate, te gândești automat și la câteva produse menite să îl protejeze. Cam pe acest principiu au ajuns la noi câteva huse de protectie pentru Asus ZenFone Max Pro M2, de la partenerul tradițional MobileDirect.

S-au cristalizat astfel și câteva preferințe, însă am încercat să acoperim toate gusturile. Și am avut de unde alege. Oricum, ca idee, dacă ceea ce avem noi să vă arătăm nu corespunde preferințelor voastre, pe site-ul lor pot fi găsite o mulțime de huse de protectie pentru Asus ZenFone Max Pro M2. Aici chiar aveți de unde alege.

Revenind la preferințele noastre, am ales pentru început o husă Nillkin Super Frosted Shield Neagra. Este mai degrabă un fel de capac pentru partea din spate, dintr-un plastic ceva mai tare, cu o textură interesantă, cu aderență foarte bună.

Este destul de finuță pe telefon, însă motivul pentru care am ales-o este prezența unui soi de clips în pachet, care se poate transforma în suport pentru telefon. Este un mic accesoriu ingenios, binevenit, care cred că va bucura orice utilizator.

huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2
huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2
huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2

Nu am uitat nici de preferatele mele. O husă Gel TPU Grain Black CUBZ, care imită textura de piele naturală și care oferă un plus de protecție prin marginile groase, care apără și ecranul în caz de incidente neplăcute.

huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2

Pe același tipar, însă cu un spate ceva mai optimist ca și culor (dar și ca mesaj), pentru utilizatorii care vor un plus de viață de la aspectul aparatului lor, avem o husă CUBZ Glass Case Purple/Blue.

huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2

Pentru un aspect mai finuț, poate chiar mai business, un nou capac spate, din plastic, care imită de această dată o piele maro. Poate fi o opțiune și acest IMAK Ruiyi Brown!

huse de protectie pentru Asus ZenFone Max Pro M2

Am lăsat la final o husă de tip cover. DUX DUCIS Book Type Black protejează și ecranul, oferă și loc de stocare pentru un card și poate funcționa și ca un suport pentru telefon. În plus, nu arată rău și conferă un plus de seriozitate.

huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2
huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2
huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2
huse protectie Asus ZenFone Max Pro M2

Așa cum spuneam, găsiți și alte opțiuni pe site-ul MobileDirect. Un magazin online unde aveți huse, carcase sau accesorii pentru orice model de smartphone.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep