HomeFeaturedFocusCateva detalii despre Huawei Mate 30 Porsche Design

Cateva detalii despre Huawei Mate 30 Porsche Design

Huawei Mate 30 Porsche Design

Nu am apucat sa vorbim ieri, în momentul lansării oficiale a lui Huawei Mate 30 Pro, despre versiunea personalizată în colaborare cu Porsche. De fapt, numele corect este Porsche Design Huawei Mate 30 RS. Ca de obicei, avem câteva elemente de grafică personalizate, ceva materiale mai premium și o interfață specifică. Până aici nimic deosebit. Însă am avut parte și de mici surprize.

Și nu mă refer aici la memoria RAM de 12 GB (față de cei 8 GB ai versiunii standard), un plus pe care parcă îl așteptam, având în spate și statistica generațiilor anterioare. Cam singura diferență la nivel de configurație față de Mate 30 Pro standard. Cu mențiunea că Huawei Mate 30 Porsche Design (iar i-am greșit numele) vine în versiunea cu conectivitate 5G.

Huawei Mate 30 Porsche Design

Surpriza plăcută din punctul meu de vedere este păstrarea formei colturoase a modulului care integrează cele patru camere foto de pe spate. Îmi place mult mai mult această formă decât cea circulară. Banda neagră face pereche foarte bine cu pielea roșie cu care este îmbrăcat spatele telefonului.

Da, arată foarte bine, dar nu sunt convins că aspectul (și cei 4 GB de RAM în plus) merită prețul de 2095 euro cu care Porsche Design Huawei Mate 30 RS va fi pus în vânzare. Oricum nu am Porsche și mi s-ar părea cam nepotrivit. 🙂

via Android Authority

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep