HomeFeaturedFocusSony Xperia 5 lansat oficial, varianta compacta a lui Xperia 1

Sony Xperia 5 lansat oficial, varianta compacta a lui Xperia 1

Sony Xperia 5

Am nimerit ieri multe din specificațiile tehnice ale acestui terminal compact, dar cu siguranță nu am nimerit numele. Sony Xperia 5, acesta este numele noului smartphone, fără să există vreun indiciu despre ce a putut să inspire 5-ul din denumire. Contează însă mai puțin, important este că avem un compact cu specificații de top, pentru cei care nu vor să facă concesii la nivel de configurație, dar vor un display mai mic.

Mă rog, mult prea mic nu este el, la cei 6,1 inchi (rezoluție 2520 x 1080 pixeli, mai mică decât la Xperia 1), însă aspectul 21:9 contribuie și el la senzația de compact. La fel și marginile foarte înguste ale ecranului OLED (mai puțin cea de sus, care găzduiește camera foto frontală).

În spatele ecranului avem o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 855, care face pereche cu o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare ce poate fi de 64 GB sau de 128 GB.

Sony Xperia 5

Pe partea din spate Sony Xperia 5 are același sistem de trei camere foto ca și fratele său mai mare, cu senzorii de 12 megapixeli fiecare (unul normal, unul ultra-wide și unul telephoto, capabil de zoom optic 2x). Camera foto frontală este de 8 megapixeli. Cititorul de amprentă este integrat în butonul lateral.

Capacitatea acumulatorului scade, așa cum era normal, până la 3140 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă de 18W. Găsim și pe Sony Xperia 5 toate feature-urile pe care le oferă fratele său mai mare. Livrările încep efectiv în luna octombrie.

Via Engadget

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep