HomeFeaturedFocusSharp S7 prezentat oficial, smartphone ce promite o autonomie de o saptamana

Sharp S7 prezentat oficial, smartphone ce promite o autonomie de o saptamana

Sharp S7

Parcă nici nu mai contează că Sharp S7 va fi disponibil exclusiv pe piața din Japonia, din moment ce promite o astfel de autonomie. O săptămână fără nevoia de a încărca telefonul este un vis aproape erotic pentru utilizatorii care nu reușesc să atingă o zi de autonomie. Și sunt foarte mulți din aceștia, am o grămadă în jurul meu.

La fel, parcă nu mai acordăm importanță nici faptului că Sharp S7 este mai degrabă un entry-level. Merg pe premisa că dacă japonezii au putut, ar putea și producătorii de smartphone ceva mai reprezentativi pentru piață. Între timp parcă m-am răzgândit și mă deranjează puțin că vorbim de un entry, ar trebui ca și vârfurile de gamă să aibă asemenea autonomie.

Lăsând gluma deoparte, Sharp S7 este construit în jurul unei combinații de chipset Qualcomm Snapdragon 630 cu o memorie RAM de 3 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB. O configurație care clar nu solicită foarte mult acumulatorul cu o capacitate de 4000 mAh (nimic excepțional, așa cum m-aș fi așteptat). La fel de prietenos cu acumulatorul este și ecranul IGZO LCD de 5,5 inchi și rezoluție 2160 x 1080 pixeli, care folosește tehnologia IGZO LCD energy-saving. Aici afirmă compania japoneză că este cheia autonomiei sporite de care este capabil terminalul.

Din punct de vedere fizic, Sharp S7 arată ca un telefon de acum minim doi ani. Înclusiv finisajul metalic induce această senzație. Pe spate o singură cameră foto de 12 megapixeli, în timp ce camera frontală este de 8 megapixeli.

Sharp S7

Nici nu mai contează prețul și disponibilitatea, pentru că între timp m-am răzgândit! Prefer să îmi încarc telefonul în fiecare seară. 🙂

via GizmoChina

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep