HomeFeaturedFocusVivo iQOO Neo 855 prezentat oficial, focus tot pe zona de gaming

Vivo iQOO Neo 855 prezentat oficial, focus tot pe zona de gaming

Vivo iQOO Neo 855

Se păstrează, în mod evident, aceeași orientare ca și în cazul predecesorului. De fapt, ce aduce nou Vivo iQOO Neo 855 (și numele său trădează acest lucru) este trecerea la chipset-ul Snapdragon 855, de la generația anterioară, mai veche cu un an. Cred că producătorul chinez s-a convins destul de repede că decizia de a apela la un chipset învechit nu a fost tocmai fericită (mai ales la un terminal de gaming) și a corectat rapid lucrurile.

Astfel apare Vivo iQOO Neo 855, care păstrează raportul specificații/preț la un nivel extrem de atractiv. Cu condiția ca telefonul să poată fi accesat și de pe piețele europene, pentru că deocamdată este disponibil doar pentru China.

Vivo iQOO Neo 855

O altă modificare însemnată o găsim la acumulator. Acum, acumulatorul de 4500 mAh oferă suport pentru încărcarea de 33W (față de 22,5W).

În rest, avem același display Super AMOLED de 6,38 inchi și rezoluție fullHD+, cu notch în formă de picătură și cititorul de amprentă integrat, aceeași cameră foto frontală de 12 megapixeli și același sistem de trei camere foto de pe spate (12MP + 8MP + 2MP). Plus toate funcțiile și feature-urile dedicate gamingului.

În funcție de varianta de memorie aleasă, Vivo iQOO Neo 855 are prețuri de vânzare între aproximativ 280 dolari și 380 dolari, de la versiunea de bază, cu 6 GB de RAM și 64 GB memorie internă, până la cea de top cu 8 GB de RAM și 256 GB memorie internă. Telefonul este disponibil deja la precomandă, cu livrări de la 31 octombrie.

via Vivo

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep