HomeFeaturedFocusNokia 1.3 ajunge si pe piata din Romania

Nokia 1.3 ajunge si pe piata din Romania

Nokia 1.3

Telefonul este unul din seria Android Go și este deja disponibil pe piața locală la un preț recomandat de 429 lei. Cele două informații converg deja înspre o configurație hardware de la care utilizatorul nu trebuie să aibă foarte multe așteptări. Nokia 1.3 este însă un telefon care ar trebui să facă față la solicitările unui utilizator mediu de Android și merge înspre cei care au un buget foarte mic pentru achiziția unui smartphone.

Telefonul are un ecran IPS LCD de 5,71 inchi cu rezoluție HD+ (1520 x 720 pixeli, aspect 19:9). Acesta are un notch în formă de picătură pentru o cameră foto frontală de 5 megapixeli. Pe spate are o cameră foto de 8 megapixeli. Nu există cititor de amprentă digitală, avem doar funcția Face Unlock pentru securizarea informațiilor.

La interior un chipset Qualcomm Snapdragon 215 cu procesor quad-core de 1,3 GHz, cu o memorie RAM de 1 GB și cu o capacitate internă de stocare de 16 GB. Toate ținute în viață de un acumulator de 3000 mAh care poate fi înlocuit.

Știu ca pare o configurație modestă, dar aveți în vedere că rulează Android 10 Go Edition. Asta înseamnă că nu solicită foarte mult resursele. Iar prețul din România de 429 lei vrea să fie destul de competitiv. Nu aș vrea să apreciez eu dacă este sau nu. Ce pot să vă mai spun este că în România, Nokia 1.3 va putea fi găsit în trei variante de culoare: Cyan, Sand și Charcoal.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep