HomeFeaturedFocusRealme X50 Pro Player a fost prezentat oficial

Realme X50 Pro Player a fost prezentat oficial

Realme X50 Pro Player

In cadrul unui eveniment în care s-ar putea să vedem și alte apariții, compania chineză a prezentat oficial modelul Realme X50 Pro Player. Un vârf de gamă care păstrează multe dintre trăsăturile versiunii standard. Dar care pune accentul pe gaming și aduce câteva feature-uri dedicate acestei activități. Sunt și zone în care se fac mici concesii. Camera foto este un astfel de aspect. Se merge pe ideea că pasionații de gaming nu sunt preocupați de fotografie și se încearcă păstrarea unui preț rezonabil.

Din punct de vedere fizic, telefonul seamănă destul de mult cu varianta standard de X50 Pro. Este construit în jurul aceluiași display AMOLED de 6,44 inchi și rezoluție fullHD+, cu rată de refresh de 90 Hz. Ecranul integrează cititorul de amprentă digitală și vine cu un orificiu de tip pill, pentru un sistem dual camera frontal. Acesta este un pas în jos față de varianta standard și propune un senzor principal de 16 megapixeli și unul de adâncime de 2 megapixeli.

Realme X50 Pro Player a făcut concesii și mai mari la sistemul foto de patru camere de pe spate. Acum avem un senzor principal de 48 megapixeli. Este ajutat de un ultra-wide de 8 megapixeli și de doi senzori de câte 2 megapixeli fiecare. Unul de adâncime și unul dedicat macro.

Cam acestea sunt concesiile făcute. La interior avem o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 865 cu o memorie RAM de 12 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB. Există și o variantă ceva mai accesibilă, cu 8 GB de RAM și 128 GB memorie internă (și chiar și una cu 6 GB de RAM), dar noi ne uităm la versiunea de top. RAM-ul este LPDDR5, stocarea internă este UFS 3.1. Terminalul vine cu tehnologia HyperBoost 3.0, pentru o alocare cât mai eficientă a memoriei în timpul activităților de gaming.

Acumulatorul are o capacitate de 4200 mAh și se poate încărca ultra-rapid cu 65W. Între baterie și suprafața din spate a dispozitivului există niște coli de grafit, care ajută la o răcire uniformă atât în timpul încărcării, dar și atunci când este solicitat.

Realme X50 Pro Player are prețuri de vânzare de aproximativ 380 dolari, 420 dolari și respectiv 460 dolari, în funcție de versiunea de RAM aleasă. Este disponibil la precomandă, cu livrări care încep pe 1 iunie. Deocamdată doar în China.

via RealmeMobiles

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep