HomeFeaturedFocusDeci se poate: Apple trimite politia peste cei ce folosesc dispozitive furate...

Deci se poate: Apple trimite politia peste cei ce folosesc dispozitive furate din magazinele vandalizate in timpul revoltelor din SUA

În timpul revoltelor din SUA din aceste zile mai multe magazine Apple au fost vandalizate, evident cu scopul de a face rost de niște iPhone-ui. Iar Apple a reacționat, trimițând poliția peste cei ce au activat astfel de modele.
În timpul revoltelor din SUA din aceste zile mai multe magazine Apple au fost vandalizate, evident cu scopul de a face rost de niște iPhone-ui. Iar Apple a reacționat, trimițând poliția peste cei ce au activat astfel de modele.
Imagine preluată via Getty

Nu știu dacă ați observat, dar majoritatea magazinelor vandalizate în timpul revoltelor din SUA din aceste zile sunt cele de smartphone-uri, cu preferință cele Apple. Mai multe magazine Apple și reprezentanțe ale diverselor companii ce vând smartphone-uri au fost sparte, hoții plecând cu cantități importante de gadget-uri. Apple a reacționat rapid și cum era firesc și-a închis activitatea în zonele respective și mai mult, a blocat aparatele respective, anunțându-i pe cei ce au încercat să le activeze că autoritățile sunt pe urmele lor.

E o chestie normală și îmi place că Apple nu pierde niciun fel de moment ca să își arate mușchii, evident, doar când are de câștigat. Pentru că dacă un utilizator obișnuit s-ar adresa Apple pentru a bloca/monitoriza un iPhone curat, lucrurile nu se pot rezolva dacă respectivul nu a activat funcția de protecție implementată în sistemul iOS.

Pe de altă parte, se știe că modelele de iPhone-uri expuse în magazine, așa numitele demo units, au în sistemul de operare un mecanism de protecție care le dezactivează imediat ce nu mai sunt în rețeaua Wi-Fi a magazinului în care sunt expuse.

Așa se face că unii dintre cei ce se credeau fericiții posesori de noi iPhone-uri au avut surpriza să vadă că smartphone-urile sunt dezactivate și pe ecran au putut citi următorul mesaj:

”Sunteți rugați să returnați aparatul către Apple Walnut Street. Acest aparat este dezactivat și este urmărit, iar autoritățile au fost alertate”.

Fain nu? E o chestie ce ar trebui să fie făcută de toți producătorii de smartphone-uri.

Partea și mai faină o să fie că probabil vor apărea la vânzare multe modele la prețuri interesante, care în realitate vor fi nefuncționale. Nu cred că e cazul la noi, dar fiți atenți ce dispozitive Apple second hand cumpărați zilele acestea.

via ars

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep