Samsung Galaxy A02 prezentat oficial

0
Samsung Galaxy A02

Samsung Galaxy A02 a fost anunțat oficial și devine cel mai ieftin smartphone cu care compania coreeană atacă anul care tocmai a început. A văzut lumina zilei și deja este disponibil la vânzare pe câteva piețe asiatice. Prețul său este de aproximativ 85 de euro, valabil în Asia. Chiar și atunci când va ajunge în Europa, cu toate taxele, tot vom discuta despre un preț mic. Însă contează și cât de multe concesii la nivel de hardware au fost făcute pentru a obține acest preț. Asta vom vedea noi în cele ce urmează.

Dispozitivul este construit în jurul unui display IPS LCD de 6,5 inchi și rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). Așa că putem spune că la nivel de dimensiune lucrurile sunt normale. În partea de sus, ecranul are un notch de tip picătură, în care se găsește o cameră foto frontală cu rezoluție de 5 megapixeli. Ar trebui să ofere ceva funcție de Face Unlock pentru securizarea dispozitivului, pentru că cititorul de amprentă digitală lipsește.

La interior, noul Samsung Galaxy A02 se bazează pe un chipset de la MediaTek. Un model MT6739W, care vine în combinație cu o memorie RAM de 3 GB și cu o capacitate internă de stocare de 32 GB. Aceasta din urmă poate fi extinsă prin microSD.

Pe spate avem un sistem dual camera, cu un senzor principal de 13 megapixeli. Cea de-a doua cameră esre una dedicată macro și are rezoluție de 2 megapixeli. Un acumulator de 5000 mAh (cu o viteză ciudată de încărcare de 7,75W) și un Android 10 cu OneUI 2.0 peste el completează lista cu detalii tehnice.

Vedem o configurație care, privită prin prisma prețului de vânzare de mai sus, este destul de decentă. Așa cum spuneam, deocamdată Samsung Galaxy A02 este disponibil la vânzare în piețele asiatice. Însă sunt convins că compania coreeană va aduce acest terminal și în Europa destul de repede.

via GSM Arena

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here