HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy M02s prezentat oficial

Samsung Galaxy M02s prezentat oficial

Samsung Galaxy M02s

Compania coreeană a prezentat oficial Samsung Galaxy M02s. Un entry-level care își face debutul pe piețele asiatice, dar are șanse serioase sp ajungă și în Europa. Sau, în cazul să spunem cel mai rău, va fi identic cu un telefon din familia Galaxy A care va fi disponibil și pe la noi. Așa că merită câteva clipe de atenție.

Dispozitivul este construit în jurul unei platforme destul de îmbătrânite. Qualcomm Snapdragon 450 are peste trei ani de când echipează telefoane. Procesorul este combinat cu o memorie RAM de 3 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB. Va exista, se pare, și o variantă ceva mai puternică, cu 4 GB de RAM și 64 GB memorie internă. În ambele situații utilizatorul are la dispoziție și un slot microSD care poate adăuga încă până la 1 TB.

Toate acestea sunt ascunse în spatele unui display IPS LCD de 6,5 inchi și rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). Samsung Galaxy M02s este totuși un entry-level, așa că avem un notch în formă de picătură și margini destul de proeminente.

Camera foto frontală este de 5 megapixeli. Pe spate avem un sistem de trei camere, destul de modest. Un senzor principal de 13 megapixeli este ajutat de alte două camere de câte 2 megapixeli fiecare. Una dedicată macro și un senzor de adâncime.

Singura chestie care pare să iasă puțin în evidență este bateria de 5000 mAh, care se poate încărca cu până la 15W. Samsung Galaxy M02s vine cu Android 10, jack de 3,5 mm, radio FM și suport pentru dual-SIM.

Încă nu se cunoaște data punerii în vânzare și prețul pentru acest smartphone.

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep