Samsung Galaxy Z Fold2 5G: mai bine facut decat prima varianta, dar tot pentru un public elitist

0

DSC_5583

În urmă cu an vă spuneam că văd Galaxy Fold ca un produs deschizător de drum, similar cu ce a fost Galaxy Note, dar că acum tehnologia e la început și sunt destul de multe neajunsuri. La un an de la acel moment am avut ocazia să testez versiunea a doua, adică Samsung Galaxy Z Fold2 5G, un aparat mult mai bine construit, dar care rămâne tot la stadiul de promisiune.

Iar în cele ce urmează o să vă spun de ce!

Deschizător de drum

DSC_5520

Încă de când a apărut primul concept de smartphone pliabil am fost curios să văd cum arată, cum se mișcă, care e experiența de folosire, pentru că mă număr printre cei ce știu că în foarte scurt timp smartphone-ul așa cum îl cunoaștem acum se va schimba și nu numai că va înlocui tableta, dar cred că are șanse să înlocuiască și actualul PC. Puterea de calcul pe care o avem în smartphone-uri este deja suficientă pentru a-l putea utiliza fără probleme pe post de PC  (aici am povestit despre Note20 în postura asta) iar sistemul de operare Android devine tot mai stufos și dacă Google se va preocupa de treaba asta, va putea să îl aducă la nivelul înlocuitorului de macOS/Linux/Windows.

Iar în acest context, soluții precum Galaxy Z Fold2 sau Huawei Mate Xs sunt produse către publicul își va îndrepta privirea – dar asta nu se poate întâmpla acum, oricât de tentantă ar fi oferta.

Galaxy Z Fold2 este un exemplu foarte bun legat de modul în care o companie a preluat feedback-ul de la utilizatori și a construit a doua generație a unui produs, în așa fel încât să răspundă cât mai bine cerințelor pieței: o construcție mai solidă, un ecran mai bun, performanță.

Timp de două săptămâni am folosit Galaxy Z Fold2 G pe post de smartphone principal, adesea transformându-l în tabletă pentru a citi mai ușor materialele de care eram interesat și a urmări filme pe Netflix/YouTube. Experiența de lucru este mult mai bună decât în cazul primului Fold, asta e clar.

Construcție: un smartphone compact pe care nu îți mai e teamă că îl rupi

Anul trecut, când am lucrat cu Galaxy Z Fold mi-a fost mereu teamă că din greșeală s-ar putea să îl stric apucându-l aiurea, sau poate chiar scăpându-l pe jos. Galaxy Z Fold2 este mult mai bine făcut, mai solid și mai finisat.

DSC_5528

Cea mai importantă piesă din ansamblu, adică balamaua care ține cele două părți pliabile este acum mai proeminentă, motiv pentru care și grosimea smartphone-ului a crescut de la 15.5 mm (Galaxy Fold) la 16.8 mm. Ast ași pentru că cele două ecrane pliabile au acum un spațiu între ele, atunci când telefonul este pliat.

DSC_5557

În același timp înălțimea lui Galaxy Z Fold2 a scăzut cu aproape 2 mm, de la 160.9 mm la 159.2 mm iar lățimea sa a crescut de la 62.9 mm (Galaxy Fold) la 68 mm, schimbarea aceasta contribuind la obținerea unei suprafețe mai mari pentru display, atât cel principal ce are acum 7.6 inci cât și pentru cel secundar, ajuns acum la 6.23 inci.

A dispărut de pe ecranul secundar difuzorul și a apărut o cameră de selfie, exact în ideea că Z Fold2 poate să fie folosit fără probleme și fără să fie desfăcut.

Spatele a rămas curat, similar cu modelele din gama Galaxy S20/Note20. Vedeți mai jos spatele lui Galaxy Z Fold2 alături de cel al lui Galaxy Note20.

DSC_5513

În zona inferioară există slotul USB Type-C, unul dintre difuzoare și un microfon , în timp ce în zona superioară (vedeți mai jos) avem microfonul și difuzorul principal.

DSC_5535

Pe lateral Samsung a păstrat butoanele de volum și cel de pornire/oprire în care se regăsește și senzorul de amprentă.

DSC_5554

Din păcate, construcția mai elegantă și mai solidă a lui Galaxy Z Fold2 vine și cu un cost: greutatea. De la 263 de grame cât era Galaxy Fold, al doilea model Galaxy Z Fold2 are acum 282g. 10% creștere în greutate nu ar trebui să fie o problemă prea mare, însă chiar și pentru mine, obișnuit cu smartphone-uri mari (Galaxy S20 Ultra, Galaxy Note20, Huawei P40 Pro), greutatea lui Galaxy Z Fold2 a ajuns să fie deranjantă. Atârnă greu în buzunar – să zicem că iarna nu ar fi nicio problemă, că stă bine în buzunarul blugilor, dar vara?

Și în același timp începe să fie dificil de folosit cu o singură mână, în ciuda creșterii lățimii sale.

Display: mai mare, mai bun

DSC_5516

Mai sus vedeți Galaxy Z Fold2 alături de Galaxy Note20 5G.

În cele din urmă orice discuție legată de Galaxy Fold sau noul Galaxy Z Fold2 se reduce la un singur lucru: display-ul. Partea bună este că Z Fold2 are ecranul secundar (cel de pe față, ce poate fi folosit fără probleme ca oricare alt smartphone) mai mare – 6.23 inci, cu Super AMOLED  și o rezoluție de 816×2260 pixeli (aspect 25:9) față de doar 4.6 inci cu 720 x 1680 (aspect 21:9) al primului Fold.

Rezultatul este că folosirea acestui ecran devine mult mai simplă, cu o experiență apropiată de oricare smartphone modern, în ciuda unui aspect non standard 25:9. Priviți mai jos Galaxy Z Fold2 alături de Galaxy Note20 ca să vă faceți o idee mai bună despre ce vorbesc.

DSC_5511

iar în ceea ce privește ecranul principal, Galaxy Z Fold2 propune acum un display gigant de 7.6 inci, Foldable Dynamic AMOLED 2X cu rată de refresh de 120Hz și HDR10+, folosind o rezoluție de 1768 x 2208 pixeli, mai mare decât cea a primului Fold (1536 x 2152 pixeli) cu toate că densitatea nu a crescut semnificativ- 373 ppi versus 362 ppi pentru Galaxy Fold.

DSC_5569

De reținut că acum vorbim despre un ecran complet, fără bordura urâta a primului Fold (necesară pentru poziționarea camerei selfie), datorată posibilității de inserare a camerei foto într-o mică deschizătură din display. Tehnologia folosită este Foldable Dynamic AMOLED 2X, versiunea pliabilă a celei folosite pe seria Galaxy S20/Note20. Imaginile au în general culori și strălucire bune, însă densitatea de doar 373 ppi este un mare dezavantaj. Gândiți-vă că Galaxy S20 Ultra are un display de 6.9 inci, dar cu o densitate de 511ppi.

DSC_5563

Problema cu densitatea mică de pixeli este deranjantă mai ales dacă ai trecut de la un flagship Samsung din seria Galaxy S10/20 unde calitatea ecranului era princialul atu. Cu cât ecranul devine mai mare, cu atât iese mai mult în evidență o rezoluție mică, făcând informația afișată să nu fie la fel de bine definită.

Și tot din păcate, deformarea ecranului în zona balamalei este încă prezentă. Privind telefonul perpendicular, deformarea aproape că nu se vede, dar dacă ești nevoit să îl privești din unghi, ea apare extrem de clar.

DSC_5547

E un lucru deranjant? Depinde cum privești problema! Din punctul meu de vedere, cine alege să folosească în Galaxy Z Fold2 o face pentru că vrea acces la un ecran mai mare, într-un singur produs. Și atunci înțelege că trebuie să facă un compromis. În același timp, cred că 80% din timp folosești smartphone-ul uitându-te perpendicular pe el, ceea ce face ca deformarea să nu se vadă.

Dar dacă evaluăm acest aspect din prisma calității, da este inferioară mult unui display Samsung de pe Galaxy S20 Ultra, Note20 Ultra sau mai noul S21 Ultra.

Și mai e ceva: am primit telefonul fix într-o perioadă în care în Brașov a fost și zăpadă și ceva frig – recunosc că mi-a fost puțin teamă să îl folosesc deschis, afară. Probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic cu el, dar am preferat să nu testez asta.

Vizavi de touch, nu am avut niciun fel de problemă și după cum am spus deja, nici nu mi-a mai fost teamă să îl folosesc. Aproape că am uitat de recomandarea Samsung de a nu apăsa pe mijlocul ecranului – chestie dificilă rău pentru că am avut câteva aplicații pentru care unul dintre butoanele de control erau puse fix pe mijlocul ecranului, în partea inferioară.

DSC_5578

Aplicațiile de tip office (Outlook, Word, PowerPoint, Skype) se descurcă foarte bine pe un ecran așa de generos, oferind mai multe detalii și opțiuni de interacțiune. Fiind vorba despre aplicațiile Microsoft e și normal, smartphone-ul Surface Duo având un ecran similar.

DSC_5574

Performanță: Snapdragon 865+ și 12GB RAM

V-am spus că sunt de părere că smartphone-urile moderne pot face cu față brio unei utilizări de tip desktop iar Samsung este pioner în direcția asta. Da, ideea de Samsung DeX este prezentă și pe Galaxy Z Fold2 5G și folosirea pe un ecran mare are o viteză bună.

Noul model Z Fold2 vine cu platforma Snapdragon 865+ (Octa-core – 1×3.09 GHz Kryo 585 & 3×2.42 GHz Kryo 585 & 4×1.8 GHz Kryo 585) față de Snapdragon 855 folosit pe primul Fold, cu o diferență vizibilă de performanță.

Am trecut Galaxy Z Fold2 5G prin mai multe teste, atât pe ecranul principal cât și pe cel secundar, pentru a putea să vă faceți o idee cât de mare e impactul rezoluției în ceea ce înseamnă performanța.

Încep cu PC Mark, un benchmark 3D:

Screenshot_20210110-144944_PCMarkScreenshot_20210110-144013_PCMark

După cum puteți observa, diferența de performanță este extrem de mică între folosirea cu ecranul principal sau cel secundar.

Și pe testul 3D Mark situația este similară:

Screenshot_20210110-145420_3DMarkScreenshot_20210110-145244_3DMark

În cazul AnTuTu Benchmark, lucrurile se schimbă puțin, dar probabil că nu așa cum v-ați fi așteptat:

Screenshot_20210110-151523_AnTuTu BenchmarkScreenshot_20210110-150549_AnTuTu Benchmark

Se pare că folosind ecranul principal, Galaxy Z Fold2 5G se mișcă mai bine în AnTuTu!

Iar în Geekbench 5, rezultatele sunt din nou comparabile:

Screenshot_20210110-151913_Geekbench 5Screenshot_20210110-152237_Geekbench 5

Și pentru că în timp ce am testat Galaxy Z Fold2 5G am primit și update-ul Android 11, am reverificat performanța în PC Mark, cu un rezultat mult mai bun decât pe Android 10:

Screenshot_20210120-164900_PCMarkScreenshot_20210120-164009_PCMark

Și pentru 3DMark există un mic spor:

Screenshot_20210120-165034_3DMark

Aceste rezultate plasează Galaxy Z Fold2 în aceiași grupă cu flagship-urile din 2020, făcându-l o opțiune bună pentru aceia dintre voi care se gândesc că îl pot folosi pe post de centru multimedia/editare video. Combinația de cipset Snapdragon performant și 12GB RAM cu 256/512GB pentru stocare face o treabă foarte bună.

A doua componentă importantă a performanței unui smartphone este autonomia. Galaxy Z Fold2 vine cu o baterie de 4500 mAh, mai mare decât cea de 4235 mAh de pe Fold. Am măsurat o autonomie de 10 ore și 24 min în testul Work 2.0 (de la 100% la 20%) din PC Mark cu ecranul principal la strălucire minimă și aproape dublu (20 de ore și 45 de minute) pe cel principal, în aceleași condiții!

Screenshot_20210112-081758_PCMarkScreenshot_20210111-080748_PCMark

Cu alte cuvinte dacă optați să folosiți Galaxy Z Fold2 cu ecranul secundar, îl țineți aproape o zi pe baterie. Folosindu-l doar pe cel principal, o să vă rezumați la jumătate.

În realitate folosire constă într-o combinație între cele două moduri, plus apeluri și asta înseamnă că puteți folosi Galaxy Z Fold2 5G fără probleme o zi întreagă, fără să fie nevoie să îl reîncărcați. Iar dacă e cazul, folosirea încărcării Fast Charge 25W vă permite ca în jumătate de oră îl duceți până pe la 50%. Pentru încărcarea wireless o să vă ia ceva mai mult, Z Fold2 fiind compatibil doar cu Fast wireless charging 11W.

Foto și multimedia: la nivelul lui Galaxy Note20 5G

Un aspect asupra căruia nu am insistat este cel legat de performanța camerei foto. De ce? Pentru că toată lumea o dă înainte cu camera foto de pe telefon și că poate înlocui un aparat profesional. Nu e deloc așa. Dacă vreți să faceți poze bune, alegeți-vă un DSLR și folosiți-l!

DSC_5526

Costă mai puțin decât un smartphone, vă ține vreo 5-10 ani și vă oferă poze excelente. Da, trebuie să îl cărați după voi, dar asta e altă problemă.

Revenind la Galaxy Z Fold2 5G, acesta este dotat cu un sistem de camere foto apropiat de ce există pe Galaxy Note20 5G, adică:

12 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.76″, 1.8µm, Dual Pixel PDAF, OIS
12 MP, f/2.4, 52mm (telephoto), 1/3.6″, 1.0µm, PDAF, OIS, 2x optical zoom
12 MP, f/2.2, 123˚, 12mm (ultrawide), 1.12µm

plus două camere selfie – una pe interiorul display-ului principal (10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1/3″, 1.22µm) și una pe display-ul secundar: 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1/3″, 1.22µm.

Și calitatea pozelor este undeva la nivelul lui Galaxy Note20 5G. Mai jos vedeți o poză de noapte.

20210112_185252

Și un selfie:

20210112_181404

Software: Android 11 și OneUI 3.0

Pe un dispozitiv special precum este Galaxy Z Fold2 software-ul este extrem de important și este cel care este responsabil de o experiență plăcută. Odată cu Android 11 și noua versiune OneUI 3.0 sunt un pas înainte în direcția bună. Conceptul Fold devine mai ușor de folosit, sunt reparate multe bug-uri și neconcordanțe din versiunea anterioară, însă nu e suficient.

Screenshot_20210120-134345_Settings

Se poate face trecerea lină de la o aplicație afișată pe ecranul secundar, la versiunea extinsă pe ecranul principal. Asta dacă producătorul a introdus suportul pentru așa ceva – un exemplu este Microsoft cu suita sa de aplicații, la fel și Flipboard, un client de știri pe care îl folosesc cu plăcere.

Numai că lista de aplicații care merg bine pe un astfel de concept e limitată și din păcate aplicații cum ar fi Facebook, Twitter, Chrome (asta ca să spun doar câteva) nu pot sesiza trecerea pe un ecran mare și nici nu își ajustează interfața. Asta duce la o reducere semnificativă a experienței de lucru, pe care o vrei cât mai bogată și dinamică atunci când investești banii într-un aparat precum Galaxy Z Fold2.

Samsung a făcut cât de multe a ținut de ei ca să ofere o experiență faină de tip tabletă pe Galaxy Z Fold2 cu ecranul deschis, de la optimizarea sistemului de operare și până la opțiunile de personalizare pentru afișarea în paralel a două aplicații sau folosirea layer-elor. Mai mult de atât nu pot face acum.

Concluzie: evoluție, dar încă un concept

DSC_5553

În aceste condiții, Galaxy Z Fold2 5G rămâne un produs la stadiul de concept. În mod evident există progres și cred că Samsung este pe drumul cel bun și probabil în următoarele două, trei iterații lucrurile se vor schimba – DACĂ Samsung nu renunță la concept.

Pentru moment ideea unui smartphone pliabil se adresează doar unei categorii speciale de entuziaști, pentru care dualitatea smartphone normal, tabletă (și eventual PC) contează mai mult decât greutatea sau calitatea display-ului. Și evident, prețul este acceptabil.

Mie imi place conceptul și l-am folosit cu plăcere în perioada de testare, însă în acest moment nu aș putea folosi zi de zi așa ceva. În primul rând pentru că smartphone-ul este greu și în al doilea rând pentru că prețul său este mult prea mare pentru ceea ce oferă.

Display-ul devine tot mai bun, forma s-a schimbat și e mai ușor de ținut în mână și de folosit în format de smartphone. Este solid și te poți juca cu el ca și cu o tabletă, cu plusul că dacă e smartphone de business, îl poți folosi deschis la 90 de grade pentru conferințe video, filmări. Samsung a văzut bine direcția asta!

DSC_5521

Construcția lui Samsung Galaxy Z Fold2 este mai elegantă, iar varianta Mystic Bronze arată chiar bine. Nu sunt probleme cu recepția și calitatea audio, display-ul secundar e chiar foarte fain.

Sunt sigur că există persoane care vor descoperi că un smartphone cu ecran pliabil este ceea ce au așteptat de mult timp. Numai că pentru asta trebuie să ajungă să folosească unul și să îl aprecieze cu adevărat.

PRO CONTRA
+ soluție hibridă smartphone/tabletă

+ construcție solidă

+ autonomie

+ format compact

– prețul

– display-ul pliabil e încă în stadiul de concept

– e greu

– uneori e dificil de manevrat

Informații: Samsung

Preț: de la 7499 LEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here