HomeFeaturedFocusIn loc de review Lebooo Smart Sonic: de ce ar fi bine...

In loc de review Lebooo Smart Sonic: de ce ar fi bine sa folosesti o periuta de dinti smart

IMG_0817

Probabil că vă întrebați (așa cum am făcut și eu) de ce să extind lista de dispozitive smart de acasă și cu o periuță de dinți? Vizavi de periuța de dinți Lebooo Smart Sonic, răspunsul meu este simplu: pentru că o să descoperiți că vă ajută!

Zilele acestea am descis să extind lista dispozitivelor smart pe care le folosesc și cu o periuță de dinți: Lebooo Smart Sonic. Pe lângă smartphone, smart TV, smart speaker, smartwatch, umidificator, aer condiționat, mașină de spălat, smart home am ajuns și la o periuță de dinți smart. Inițial am fost reticent la idee pentru că nu mi se părea că merită să plătesc diferența de bani pentru o periuță smart față de una electrică să zicem clasică, însă după ce am folosit-o o săptămână am ajuns la concluzia că își merită banii.

Leboo Smart Sonic: autonomie de 90 de zile și 36 de moduri de periere

IMG_0816

Periuța de dinți Lebooo Smart Sonic are fix același design ca și o periuță de dinți electrică clasică (dacă pot să spun așa ceva), cu diferența că aduce patru moduri de folosire: clean, white, sensitive, care plus unul personalizat în care putem combina caracteristicile din primele patru.

Specificații Lebooo Smart Sonic:

Senzori Recunoasterea gesturilor
Scor periere
Îndrumări în timp real pentru a identifica poziția periei în cavitatea bucală
Acumulator Autonomie pana la 90 de zile
Incarcare completa ~8 ore.
Capacitate: 2500 mAh
Alte caracteristici Smart Life APP
Periere inteligenta, pana la 30 de zile de stocare offline
38000 batai pe minut
Rezistent la apa IPX7
Beneficii Curatare inteligenta cu vibrații de înalta frecventa
Ingrijirea gingiilor
Indepartarea placii bacteriene
Moduri periere 36 de moduri periere
3 capete cu functionalitati diferite: curatare, albire, sensibil


AI Life: accesarea elementelor smart

Ca să poți folosi elementele smart ale periuței de dinți Leboo Smart Sonic e nevoie să instalezi aplicația AI Life a Huawei (disponibilă pe Android din Huawei App Gallery sau Google Play) și apoi să conectezi periuța de dinți la smartphone – procesul e simplu: cu periuța pusă în suportul de încărcare, ții apăsat pe butonul de pornire și în felul acesta pornești procesul de împerechere. De pe smartphone, din AI Life apeși pe butonul de adăugare a unui nou dispozitiv, periuța va fi descoperită și asociată contului tău.

Din păcate treaba asta merge doar pe Android, pe iOS Lebooo Smart Sonic nu este văzută de aplicația Huawei AI Life. Am încercat de câteva ori să o leg și de iOS, folosind același cont pentru AI Life, dar fără succces.

Screenshot_20210426_200500_com.huawei.smarthome

După ce am legat periuța de dinți de Huawei P40 Pro, am putut să mă uit prin setări. În primul rând interfața aplicației este bunicică, relativ simplu de navigat și de înțeles.

În meniul principal ai acces la informațiile legate de performanța ultimei spălări (ai o notă de la 0 la 100), nivelul bateriei, durata ciclului de spălare, poziția de start și modul ales (plus intensitatea). Având memorie internă de stocare, aceste date pot să fie păstrate până la 30 de zile pe periuță, suficient timp între două sincronizări cu smartphone-ul.

Screenshot_20210426_200508_com.huawei.smarthomeScreenshot_20210426_200607_com.huawei.smarthome

Scopul este să ajungi să ai o eficiență de 100% sau măcar să tinzi spre așa ceva – un interval de 60-80 de puncte este acceptabil. Nu îmi dau seama dacă e o chestie motivațională sau chiar așa e în realitate, prima spălare cu periuța smart mi-a dat un scor de 40 de puncte, lucru pe care l-am mai auzit și la alții după prima folosire.

Ideea este că dacă ai ales să folosești o periuță smart, probabil că te interesează să înțelegi mai bine cum te speli pe dinți și ce poți face să îi ai mai curați. Aplicația AI Life îți explică sugestiv ce ai făcut bine și ce nu și în plus îți oferă detalii despre ce ar trebui să faci ca data viitoare să ai un punctaj mai bun, care în final se va reflecta într-o curățire mai eficientă a dinților.

Screenshot_20210426_200617_com.huawei.smarthomeScreenshot_20210426_200611_com.huawei.smarthome

AI Life îți pune la dispoziție instrucțiunile necesare pentru un periaj optim, indiferent de modul de folosire ales.

Screenshot_20210426_200756_com.huawei.smarthomeScreenshot_20210426_200750_com.huawei.smarthome

Modurile standard sunt cel de curățare, albire, sensibil, protecție a gingiilor, fiecare dintre ele cu patru niveluri de intensitate și trei setări pentru durată. Iar pentru cei ce consideră că aceste setări standard nu sunt suficiente, există modul Custom unde se aleg în detaliu o grămadă de alte caracteristici: tip de utilizator, scopul, scenariile.

Screenshot_20210426_214503

Una peste alta sunt o grămadă de opțiuni disponibile și multe date ce pot fi extrase și analizate. Cred însă că până acolo contează un singur lucru și anume învățarea unui mod de periere optim, care să asigure o curățare cât mai bună. În direcția asta, Lebooo Smart Sonic mai are un atu: sfaturi date în timp real, direct din aplicație. Sună puțin aiurea, însă uneori ajută.

Modul în care periuța smart Lebooo Sonic Care este gândită e logic: procesul de periere începe din partea stânga jos și de acolo se pornește un traseu circular pe exterior până în partea dreaptă, cu revenire pe interior și mutare pe mandibula superioară.

Urmând sfaturile acestea, în câteva zile am ajuns la un punctaj de 68 de puncte.

Screenshot_20210426_200908_com.huawei.smarthomeScreenshot_20210426_200804_com.huawei.smarthome

Despre periuța electrică în sine

Legat de cum arată și cum se simte în mână, pot să spun că Lebooo Smart Sonic are o construcție ergonomică, ușor de ținut n mână și de folosit. Recomandarea este să fie folosită la un unghi de 45 de grade și cu mișcări simple, fără o apăsare prea mare. Fiind smart, detectează atunci când forța de apăsare este prea mare și printr-un sunet specific avertizează utilizatorul, oprind periatul până la reducerea apăsării. Nu uitați că vorbim de un cap de periere capabil de 38000 de bătăi pe minut, capabil de curățare inteligentă.

În pachetul standard sunt livrate trei capete (ulterior unul costă 49 de lei) interschimbabile. Autonomia este de 90 de zile, ceea ce înseamnă că poți pleca liniștit în vacanță fără să îți pese de încă un încărcător în plus – dacă totuși ai nevoie de el, vine cu adaptor USB, așa că orice alt încărcător pe care îl ai la îndemână va fi suficient să încarci bateria de 2500 mAh. Procesul este însă de durată, cam 8 ore fiind necesare pentru încărcarea completă.

IMG_0815

Pe corpul periuței există dispuse patru icon-uri luminate cu LED-uri, corespunzătoare modului de periere ales (poate fi schimbat din aplicație). Pornirea/oprirea periuței se face prin apăsarea ușoară pe butonul principal.

Concluzie, plusuri și minusuri

Ce îmi place cel mai mult la această periuță de dinți este faptul că prin intermediul aplicațiai AI Life îți oferă detalii importnate despre procesul de periere, până ajungi să îți creezi un automatism de periere corectă și că te avertizează atunci când apeși prea tare. În felul acesta nu mai ajungi ca după periere să ai dureri de dinți fără să îți dai seama de unde.

Ce nu îmi place este că Huawei blochează folosirea de pe iOS, ceea ce mi se pare că este o pierdere mare.

Concluzia este că un astfel de aparat de igienă personală ar fi bine să existe în fiecare casă, pentru că mereu ai de învățat ceva. Mai ales pentru copii, care vor porni o cursă de învățare până ajung să obțină cel mai mare scor de periere a dinților. Având cap detașabil, dacă e nevoie periuța poate să fie folosită de fiecare membru al familiei, însă în acel moment datele colectat nu mai sunt relevante.

Informații: Huawei

Preț: 399 LEI

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep