Citeste neaparat asta daca ai un dispozitiv Amazon!

0
Amazon activează o funcție experimentală de rețea mesh care îți va expune conexiunea internet pentru a fi folosită de vecini.
Amazon activează o funcție experimentală de rețea mesh (Sidewalk) care îți va expune conexiunea internet pentru a fi folosită de vecini.

Dacă folosești vreun dispozitiv Alexa, Echo sau altul din gama Amazon, mai ai doar câteva zile în care poți să dezactivezi o funcție experimentală prin care conexiunea ta internet va fi folosită de vecini și prin care îți este afectată intimitatea. Începând cu 8 iunie Amazon o să activeze funcția Amazon Sidewalk, care îți pune aparatele într-o rețea mesh care poate fi folosită și de vecini pentru a se conecta la internet atunci când conexiunea lor are probleme. Bineînțeles că și reciproca e valabilă: dacă tu nu ai internet, aparatele tale se pot conecta la internetul vecinilor.

În mod implicit toate aparatele Amazon, incluzând aici Alexa, Echo, Ring, camerele de securitate, soneriile inteligente, luminile inteligente, senzorii vor face parte din sistemul Sidewalk, iar treaba asta o să fie o mare problemă de securitate dacă nu dezactivezi rapid Sidewalk.

Recunosc că în ultima vreme nu am mai stat să sap prin setările Amazon, noroc că am dat peste articolul acesta de pe Ars, care mi-a deschis ochii. Probabil că ar fi trecut ceva vreme până să mă prind dacă nu aveam în feed-urile de știri un tag pentru Echo și Alexa, care să îmi aducă știrea.

Cu toate că Amazon spune că pentru moment opțiunea e valabilă numai în SUA, recomandarea mea este să mergeți și să dezactivați rapid Amazon Sidewalk ca să stați liniștiți. Iar dacă aveți chef puteți să aruncați și un ochi pe documentul Amazon în care sunt oferite detalii despre Sidewalk și partea de intimitate/securitate.

Numai că până atunci puneți mâna și dezactivați Sidewalk, că e simplu:

  1. Deschideți aplicația Alexa de pe telefon
  2. Selectați More și Settings
  3. Apoi alegeți Account Settings
  4. Clic pe Amazon Sidewalk
  5. Și activați opțiunea Disabled pentru Amazon Sidewalk!

E mai sănătos pentru moment, în ciuda faptului că Amazon e foarte sigură că nu vor fi probleme de securitate. După ce trece o bucată și o să vedem că beneficiile sunt mai mari decât riscurile, o să o puteți reactiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here