Video: un mic demo cu smartphone-ul Linux PinePhone Pro

0
 PinePhone Pro este un smartphone cu Linux, construit pe cipset ARM, ce vine la începutul lunii decembrie.
PinePhone Pro este un smartphone cu Linux, construit pe cipset ARM, ce vine la începutul lunii decembrie.

PinePhone Pro este un smartphone cu Linux, construit pe cipset ARM, programat să ajungă pe piață la începutul lunii decembrie. Este a doua generație a smartphone-ului PinePhone (un smartphone low-end, ce costă 199 USD), făcută pe baza specificațiilor hardware open și care folosește Linux.

PinePhone Pro a fost anunțat luna trecută cu un cipset Rockchip RK399S hexa-core la 1.5GHz, cu 4GB LPDDR4 RAM, 128GB eMMC, slot microSD, cameră principală de 13MP și una selfie de 5MP. Interesant este că smartphone-ul oferă butoane hardware pentru activarea camerelor, a microfonului, a conexiunii Wi-Fi/Bluetooth, jack-ului audio, modem-ului LTE în ideea că utilizatorul are control total asupra telefonului și nu va putea fi spionat.

Acum avem un prim material video cu acest smartphone, realizat de Lukasz Erecinski, Community Manager at Pine64. Și da, e vorba despre un material promoțional, în care ni se prezintă viteza remarcabilă … pentru un smartphone cu Linux.

Din film putem vedea o performanță normală pentru un smartphone mid range Android. Nimic spectaculos, dincolo de faptul că vorbim de un produs care nu e încă finalizat.

Apropo de asta, smatphone-urile Pine nu pot fi încă cumpărate de publicul larg, ele fiind în acest moment dedicat dezvoltatorilor ce doresc să creeze aplicații pentru Linux. Probabil că odată ce ecosistemul va progresa și utilizatorii obișnuiți vor putea să cumpere aceste smartphone-uri. Problema este că dacă nu sunt suficient de mulți utilizatori, dezvoltatorii nu au de ce să creeze aplicații, chiar dacă au telefoanele la dispoziție și din cauza asta decizia Pine64 de a le ține ”închise” mi se pare greșită. Mai ales că publicul potențial nu este foarte mare.

Dacă totuși vă tentează, PinePhone Pro costă 399 USD și va fi disponibil în decembrie. Asta dacă reușiți cumva să vă înscrieți și să luați unul.

Pe mine unul nu mă tentează …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here