HomeFeaturedFocusTrei aspecte care mi-au placut la Motorola Moto G200 5G

Trei aspecte care mi-au placut la Motorola Moto G200 5G

Moto G200 5G

După o perioadă mai lungă de utilizare, am avut ocazia să-mi sedimentez puțin impresiile despre Moto G200 5G de la Motorola. Mi-a întărit părerea că este una dintre cele mai bune opțiuni de pe piața locală pentru cei care au un buget foarte clar pentru achiziția unui smartphone, situat în jurul valorii de 2000 lei. I-am descoperit între timp și câteva mici vulnerabilități. În plus, așa cum am promis, am reușit să aprofundez și comparația cu Xiaomi 11T Pro, cu care s-a suprapus la teste o perioadă și cu care are în comun destul de multe specificații tehnice.

O să încerc să atac aceste subiecte pe rând și, în același timp, să punctez trei chestii care mi-au plăcut la acest smartphone. Un telefon care cred că se apropie de noțiunea de flagship killer. Cel puțin pe ceea ce se găsea pe piață la finalul anului trecut.

Până atunci însă, aș vrea să trecem în revistă configurația sa. Un aspect cu care am rămas dator încă de când am scris primele impresii despre el.

Specificații tehnice Motorola Moto G200 5G

Așadar, avem mai jos lista cu detalii tehnice complete pentru acest dispozitiv.

  • Ecran: LCD
  • Diagonală: 6,8 inchi
  • Rezoluție: 2460 x 1080 pixeli
  • Aspect: 21:9
  • Densitate: 395 ppi
  • Rată de refresh: 144 Hz
  • Altele: HDR10
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 888+ 5G
  • Procesor: octa-core (1 x 2.99 GHz Kryo 680 + 3 x 2.42 GHz Kryo 680 + 4 x 1.80 GHz Kryo 680)
  • GPU: Adreno 660
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
  • Slot microSD: nu
  • Sistem de operare: Android 11
  • Camera spate: sistem tri-camera (108 MP, f/1.9 wide, 1/1.52″, 0.7µm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 119˚ ultrawide, 1.12µm, AF + 2 MP, f/2.4, depth)
  • Camera frontală: 16 MP (f/2.2, wide, 1.0µm)
  • Cititor de amprentă digitală: da, plasat lateral
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 5000 mAh
  • Încărcare rapidă: 33W
  • Altele: USB Type-C, NFC, water-repellent design
  • Dimensiuni: 168.1 x 75.5 x 8.9 milimetri
  • Greutate: 202 grame
  • Construcție: față sticlă, spate plastic, ramă plastic
  • Culori: Stellar Blue, Glacier Green

Vedem o configurație de flagship de 2021, cel puțin la partea de nucleu hardware. Noi am testat versiunea cu capacitate internă de stocare de 129 GB.

Preț de vânzare excelent

O configurație de flagship din 2021, așa cum spuneam, care poate fi accesată la un preț extrem de atractiv. Reducerea valabilă de sărbători este încă în vigoare, iar prețul de achiziție pentru acest smartphone este de 2099 lei în oferta eMAG. Mai jos o captură de ecran.

Este primul argument major al acestui smartphone. Cred că în continuare este cel mai ieftin smartphone cu Snapdragon 888+ disponibil (oficial) pe piața din România.

Prin comparație, Xiaomi 11T Pro, cu care împărtășește mai multe specificații tehnice, în aceeași configurație de memorii (8 GB + 128 GB), are un preț de vânzare de 2886 lei, în oferta aceluiași magazin online. Asta deși prețul a scăzut destul de mult în comparație cu luna decembrie. Mai jos o captură de ecran și cu pagina de vânzare a acestuia.

Ambele telefoane au chipset Snapdragon 888 (Motorola are chiar varianta +), ambele au acumulatori de 5000 mAh, ambele au aceeași memorie RAM de 8 GB și aceeași capacitate internă de stocare (128 GB). Sistemele de trei camere de pe spate au aceeași rezoluție a senzorului foto principal, de 108 megapixeli (dar senzorii sunt diferiți). Camerele lor frontale au rezoluție de 16 megapixeli.

În acest context, este și normală tendința de a le compara încă din primul minut. Cu atât mai mult cu cât Motorola Moto G200 5G și Xiaomi 11T Pro s-au intersectat vreo două săptămâni în teste la noi.

Performanțe: comparație Moto G200 5G versus Xiaomi 11T Pro

Moto G200 5G pleacă în lupta sa cu Xiaomi 11T Pro cu avantajul prețului mai mic. Cu 800 de lei chiar. În acest context, performanțele sale surprinzătoare sunt cu atât mai impresionante. Am pus mai jos capturile de ecran cu scorurile realizate de cele două telefoane. Scorul lui Moto G200 5G este întotdeauna primul din stânga.

În primul rând avem scorurile realizate în AnTuTu Benchmark. Diferența este mare!

Apoi avem scorurile reușite în testul de performanță din PCMark. Și aici să pestrează o diferență consistentă!

Urmează rezultatele din Geekbench 5. În mod surprinzător, deși are un chipset teoretic mai bun, este singurul test în care Motorola este învins de Xiaomi.

Și în cele din urmă două teste din 3DMark. Aici vedem că telefoanele merg umăr la umăr. În primul rând testul WildLife.

Și mai apoi testul WildLife Extreme.

Rezultatele nu prea lasă loc de discuții. Ajutat în teorie și de chipset-ul ușor tunat (Snapdragon 888+ vs. Snapdragon 888 standard diferă doar ca frecvență de tact a nucleului de top, cu 2.99 GHz față de 2.84 GHz, dar testul Geekbench contrazice acest teoretic plus), dar mai ales mai ieftin cu 800 de lei, Moto G200 5G își surclasează clar oponentul de conjunctură.

Putem spune fără prea mari emoții că propune un raport preț/performanțe greu de egalat. De fapt, putem să întărim această afirmație făcută încă de la primul material despre el.

Construcție și ecran

Mi-a mai plăcut la acest smartphone construcția sa. Aspectul ceva mai alungit (21:9 față de 20:9) este pe placul meu. La fel și atenția la detalii și faptul că finisajul de pe spate este unul mat. Nu îmi plac finisajele glossy, pe care se văd imediat urmele de degete.

Cei de la Motorola au ales destul de bine și culorile.

Mai mult chiar, dincolo liniile destul de atent lucrate, îmi place foarte mult felul în care au integrat modulul foto de pe spate. Acesta iese în evidență (obligat de dimensiunile celor trei camere), dar este totuși integrat în suprafața spate într-un mod cursiv și inedit.

Poate că faptul că suprafața din spate este din plastic și nu din sticlă, la fel ca și rama telefonului, care nu este din aluminiu, poate lăsa impresia de fragilitate fizică a dispozitivului.

Pe perioada testării nu am avut această senzație. Oricum, pentru cei care doresc un plus de siguranță din acest punct de vedere, există soluția huselor de protecție dedicate, din portofoliul MobileDirect.ro.

Am inclus aici și ecranul telefonului. Cel puțin pe hârtie, faptul că telefonul celor de la Xiaomi vine cu un panel AMOLED, iar Motorola a optat pentru un LCD, părea un avantaj pentru Xiaomi. Însă puse în lumină directă, într-o zi relativ însorită (cât se poate iarna), Motorola are un avantaj. Imaginea este mai luminoasă, mai vizibilă.

Sistemul de operare curat

Un alt argument în favoarea acestui telefon, pe care o să-l scot în evidență de câte ori pot, este sistemul de operare foarte curat pe care îl propune de obicei Motorola. Ambele telefoane vin cu Android 11, însă interfața celor de la Xiaomi este ceva mai stufoasă și mai obositoare. Este o opinie personală, îmi place forma apropiată de stock pe care o propune G200 5G.

Puncte vulnerabile: autonomia și camera foto

În mod oarecum surprinzător pentru un telefon Motorola, modelul testat de noi a suferit în testele de baterie. Aș fi tentat să cred că a fost o problemă cu unitatea de test. Însă chiar și așa trebuie să public rezultatele în testele de baterie din PCMark, pe care le-am reluat și iarăși reluat, în încercarea de a înțelege ce nu funcționează. Nici măcar faptul că am coborât manual rata de refresh a ecranului nu a ajutat mai mult.

Am comparat și cel mai bun rezultat al lui G200 5G cu scorul obținut de Xiaomi 11T Pro. Cifrele sunt grăitoare.

În ceea ce privește camera foto și rezultatele obținute, nu am avut șansa să compar direct cele două telefoane. Pot aprecia doar la distanță comportamentul sistemului foto. E drept, Motorola nu a impresionat până acum în mod excepțional la acest aspect. Pe de altă parte, Xiaomi a reușit cu anumite telefoane de-ale sale să urce destul de sus în topurile de specialitate. Exemplul DxOMark este unul dintre acestea.

Nici vremea nu prea m-a ajutat. Și nu doar în sensul de zile frumoase, senine, chiar însorite, care sunt mai greu de prins în ianuarie. Dar au fost și geruri destul de aprige, care m-au cam ținut în casă. Am încercat să mă dau artist în curte, într-o seară, după ce montasem luminile de Crăciun, dar nu am stat prea mult, gerul era năpraznic. Am detectat totuși mici probleme de focalizare pe timp de noapte.

Aceleași trei fotografii le-am realizat și cu telefonul celor de la Xiaomi, dar nu reușesc să le mai găsesc. Așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că acesta din urmă s-a descurcat ceva mai bine, a focalizat mai bine pe țurțure, iar în fotografia cu braduțul se vede că este noapte, dar obiectul pe care am focalizat se vede mai bine.

Nu insist mai mult decât este nevoie pe marginea acestui subiect, mai ales că am pierdut dovezile.

Concluzii

Oricum, argumentele lui Motorola Moto G200 5G sunt altele și sper că am reușit să le sintetizez mai sus. Telefonul este capabil de performanțe surprinzătoare, mai ales dacă le privim prin prisma prețului său de achiziție. Este un candidat care, așa cum spuneam și mai devreme, nu poate fi ignorat de către cei care vor să cheltuie un buget fix, în jur de 2000 lei, pentru achiziția unui telefon.

Performanțele pe care le generează la acest buget, cel puțin în aplicațiile de benchmark, confirmă din plin acest lucru.

Vine și cu o formă ceva mai alungită decât competitorii săi, care, cel puțin pentru mine, a reprezentat și ea un argument pozitiv.

Ca de obicei, sfatul meu este să încercați să interacționați cu el înainte de a lua o decizie. Poate fi dragoste la prima vedere.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep