HomeFeaturedFocusRealme 9 SE lansat oficial impreuna cu Realme 9

Realme 9 SE lansat oficial impreuna cu Realme 9

Realme 9 SE

Compania chineză completează seria cu două noi apariții. Este vorba despre Realme 9 SE și Realme 9, care vin lângă cele două Pro-uri care și-au făcut apariția oficială luna trecută. În mod oarecum neobișnuit, SE-ul este terminalul mai atractiv, pentru că cele două inițiale vin acum de la Speed Edition. Așadar un telefon mai rapid atât la chipset, dar, așa cum vom vedea în cele ce urmează, și la partea de ecran. Cu el vom începe materialul.

Dispozitivul se bazează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 778G, care vine la pachet și cu suportul pentru rețelele 5G. Vedem un chipset mai rapid chiar și decât cel al modelului Pro. Deja lucrurile par mai complicate în această familie de telefoane. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM ce poate fi de 6 GB sau de 8 GB. În oricare dintre cele două situații capacitatea internă de stocare este de 128 GB. Există chiar și un slot dedicat microSD pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu de stocare.

Ecranul lui Realme 9 SE are o diagonală de 6,6 inchi. Este un panel IPS LCD cu rată de refresh de 144 Hz. De aici acea viteză mai mare a ecranului. Rezoluția este fullHD+ (2412 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Protecția este asigurată de o sticlă Panda Glass. Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral. Un orificiu suficient de discret ascunde o cameră foto frontală cu senzor de 16 megapixeli.

Pe partea din spate avem un sistem foto compus din trei camere. Senzorul principal de 48 megapixeli este ajutat de două camere de câte 2 megapixeli fiecare. Una dedicată macro și una pentru detalii de adâncime.

Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Acesta se poate încărca cu până la 30W. Aici este cea de-a treia dovadă a Speed-ului din denumirea lui Realme 9 SE.

Și asta pentru că modelul standard are aceeași capacitate a acumulatorului, dar se poate încărca cu doar 18W. Are și aceeași cameră frontală și același sistem foto pe spate (dar dispus altfel). Sistemul de operare este și el același Android 11 cu interfața proprietară Realme UI 2.0 peste.

Ecranul este ceva mai mic, 6,5 inchi, iar rata lui de refresh este de doar 90 Hz. Chipset-ul este acum un MediaTek Dimensity 810, iar configurațiile de memorii sunt 4 GB + 64 GB și 6 GB + 128 GB.

Prețurile pentru Realme 9 SE sunt de aproximativ 260 dolari, respectiv 300 dolari, în funcție de varianta de memorii aleasă. Realme 9 are prețuri de 200 dolari, respectiv 230 dolari. Ambele telefoane vor fi puse în vânzare pe 14 martie.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep