HomeFeaturedFocusXiaomi Poco F4 trece prin Geekbench

Xiaomi Poco F4 trece prin Geekbench

Xiaomi Poco F4

Se pare că Xiaomi Poco F4 este destul de aproape de momentul apariției oficiale. Terminalul rulează deja cele mai populare aplicații de benchmark, semn că se află în stadiul testelor finale de dinainte de lansare. Una dintre aceste vizite s-a întâmplat în Geekbench. Și a lăsat la vedere câteva informații de natură tehnică. Suficiente încât să întrezărim un termina cu ambiții de premium mid-range.

Din captura de ecran din Geekbench, pe care o și vedeți alaturi, vedem că dispozitivul testat este construit în jurul unui chipset Snapdragon 870 de la Qualcomm. Nucleul hardware a fost completat de o memorie RAM de 8 GB și a rulat un sistem de operare Android 12.

Probabil că vor exista mai multe combinații de memorii posibile.

Unele voci spun că Xiaomi Poco F4 este varianta globală a lui Redmi K40S. Lucru confirmat parțial și de testele Geekbench. Asta ne lasă să întrevedem și alte detalii tehnice, pentru că și dacă nu vor fi identice, cele două terminale vor avea multe elemente în comun.

Probabil că unul dintre acestea va fi ecranul AMOLED de 6,67 inchi, cu rezoluție fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9), rată de refresh de 120 Hz și suport pentru HDR10+. Cu toate că avem panel OLED, cititorul de amprentă digitală va fi plasat lateral.

Sistemul foto de pe spate va avea un senzor principal cu rezoluție de 48 megapixeli, camera foto frontală va avea un senzor de 20 megapixeli, iar acumulatorul va avea o capacitate de 4500 mAh și se va putea încărca cu 67W.

Toate aceste informații despre Xiaomi Poco F4 sunt deocamdată la nivel de supoziții. Va trebui să așteptăm apariția oficială a terminalului pentru a le confirma. O apariție care nu ar trebui să se mai lase mult așteptată.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep