HomeFeaturedFocusOnePlus 10R anuntat oficial, vine cu incarcare de 150W

OnePlus 10R anuntat oficial, vine cu incarcare de 150W

OnePlus 10R

OnePlus 10R a fost prezentat oficial de către compania chineză și pune clar accentul pe viteza de încărcare a acumulatorului. Iar ediția sa specială 150W SUPERVOOC Endurance Edition pare să ducă acest lucru la extrem. Numele său este grăitor. Acumulatorul de 4500 mAh se încarcă cu 150W. O încărcare completă durează doar 17 minute.

Nici varianta standard de 10R nu este de ici de colo. Are un acumulator de 5000 mAh, care se încarcă cu până la 80W. O încărcare completă durează 32 minute.

Ambele telefoane au un Customized Smart Charging Chip, care are grijă ca această încărcare ultra-rapidă să se desfășoare fără incidente. Iar tehnologia Smart Battery Health Algorithm and Healing Technology are grijă ca acumulatorul să nu se deterioreze.

La nivel de nucleu hardware, OnePlus 10R se bazează pe un chipset MediaTek Dimensity 8100-Max, special conceput pentru compania chineză. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM ce poate fi de 8 GB sau de 12 GB. Capacitatea internă de stocare urcă până la 256 GB.

Ecranul este un AMOLED de 6,7 inchi cu rezoluție fullHD+ (2412 x 1080 pixeli). Rata de refresh este de 120 Hz. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display, iar camera foto frontală, cu senzor de 16 megapixeli, își găsește loc într-un orificiu poziționat central.

Pe partea din spate avem un sistem foto compus din trei camere: un senzor principal de 50 megapixeli, un ultrawide de 8 megapixeli și un senzor macro de 2 megapixeli.

Telefonul vine cu Android 12, dar cei de la one plus promit trei upgrade-uri majore ale sistemului de operare. Plus 4 ani de update-uri de securitate.

OnePlus 10R are prețuri de vânzare care pornesc de la aproximativ 510 dolari pentru varianta standard (8 GB + 128 GB). Versiunea cu încărcare de 150W este valabilă doar cu 12 GB de RAM și memorie internă de 256 GB și are un preț de vânzare de aproximativ 580 dolari.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep