Home Featured Focus OnePlus Nord 2T a fost prezentat oficial

OnePlus Nord 2T a fost prezentat oficial

0
OnePLus Nord 2T

Compania chineză a anunțat oficial un nou dispozitiv din seria de mid-range-uri premium Nord. Este vorna despre OnePlus Nord 2T, care debutează noul chipset Dimensity 1300 de la MediaTek. Telefonul vine și cu suport pentru încărcarea ultra-rapidă. Impresionează și la nivel de display și ar trebui să fie și destul de atractiv din punctul de vedere al prețului.

Ne oprim puțin asupra noului chipset MediaTek Dimensity 1300. Are un procesor octa-core, cu un nucleu ARM-Cortex A78 tactat la 3 GHz, trei nuclee Cortex A78 la 2.6 GHz și patru nuclee Cortex A55la 2.0 GHz. Procesorul grafic este un ARM Mali-G77 MC9. Chipset-ul este construit de TSMC pe tehnologie de 6 nm. Evident la acest nivel, există suport pentru conectivitatea 5G.

Sunt disponibile două configurații de memorii. Una, ceva mai accesibilă, cu 8 GB de RAM și o memorie internă de 128 GB. Cea de-a doua, ceva mai atractivă, are o memorie RAM de 12 GB și o capacitate internă de stocare de 256 GB. Atenție, nu există slot pentru card microSD!

Ecranul lui OnePlus Nord 2T este un AMOLED de 6,43 inchi, cu rezoluție fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9), rată de refresh de 90 Hz și suport pentru HDR10+. Protecția acestuia este asigurată de o sticlă Gorilla Glass 5, iar cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran.

Orificiul pentru camera foto frontală, destul de finuț, este poziționat pe stânga. Ascunde o cameră cu senzor de 32 MP. Pe partea din spate se găsește un sistem de trei camere foto. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 8 MP și de un senzor pentru detalii de adâncime de 2 MP.

Sistemul de operare este un OxygenOS 12.1 construit peste un Android 12.

Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4500 mAh. Acesta oferă suport pentru încărcarea de până la 80W.

OnePLus Nord 2T este disponibil în două versiuni de culoare, Jade Fog și Grey Shadow. Prețul de vânzare este de 399 euro, respectiv 499 euro, în funcție de combinația de memorii aleasă. Dispozitivul va fi pus în vânzare pe 24 mai, pe site-ul oficial al companiei și la partenerii autorizați.

via OnePlus

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version