HomeFeaturedFocusMotorola Edge (2022) a fost prezentat oficial

Motorola Edge (2022) a fost prezentat oficial

Motorola Edge (2022)

Noul mid-range premium al companiei tocmai a fost prezentat oficial. Este vorba despre Motorola Edge (2022), un telefon care marchează și o premieră pe piața de smartphone. Este primul dispozitiv echipat cu noul chipset Dimensity 1050 de la MediaTek. Un chipset cu procesor octa-core (2 x 2.5 GHz Cortex-A78 + 6 x 2.0 GHz Cortex-A55) și GPU Mali-G610 MC3.

Telefonul propune o singură configurație de memorii, cu 8 GB de RAM și o capacitate internă de stocare de 256 GB. Aceasta nu poate fi extinsă prin microSD, așa că trebuie folosită cu oarecare cumpătare. Sistemul de operare este un Android 12 aproape curat (interfața My UX nu aduce foarte multe modificări la nivel vizual cel puțin).

Ecranul lui Motorola Edge (2022) este un OLED de 6,6 inchi. Rezoluția este fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Rata de refresh este de 144 Hz și există și suport pentru HDR10+. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran, iar camera foto frontală de 32 MP iși face loc într-un orificiu discret, poziționat central.

Pe partea din spate avem un sistem de trei camere foto. Senzorul principal este de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 13 MP și de o cameră pentru detalii de adâncime de 2 MP. Autonomia este asigurată de un acumulator de 5000 mAh, care se poate încărca cu până la 30W.

Nu se cunosc încă detalii comerciale despre Motorola Edge (2022). Telefonul este deocamdată listat doar pe pagina Motorola din Statele Unite.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep