HomeFeaturedFocusOfertă de neratat: televizor de 55 inci 4K gratuit, dacă renunțați la...

Ofertă de neratat: televizor de 55 inci 4K gratuit, dacă renunțați la datele personale!

Se pare că ideea oferirii de televizoare gratuite către utilizatori prinde contur: Telly (companie creată de co-fondatorul Pluto TV, Ilya Pozin) vrea să dea televizoare 4K în mod gratuit iar șmecheria este că vine cu un al doilea display, care afișează în mod constant reclame.

Acest tip de display se numește ˝Smart Display˝ și e separat de televizor și soundbar și în principiu va putea oferi și alte detalii interesante (informații despre vreme/sport, știri, prețul acțiunilor etc.)

Oricât de apreciate par să fie serviciile de streaming fără reclame, se pare că există încă o piață solidă pentru cei ce sunt dispuși să urmărească reclame în schimbul unui preț mai mic, sau chiar gratis. De asta Telly ar putea să aibă succes (sunt sigur că vor interveni diverși oameni inventivi care să găsească opțiuni de ascundere a reclamelor, inclusiv prin acoperirea celui de-al doilea display) și să schimbe modul în care funcționează piața de electronice.

Dallas Lawrence, CSO la Telly a declarat pentru The Verge că ecranele mari din sistemele Telly ar putea să afișeze reclame atunci când nu sunt folosite pentru a viziona conținut video.

Ecran de 55 inci, 4K

Televizoarele Telly sunt de 55 inci, cu ecran 4K HDR și vor fi legate de al doilea display care funcționează cu sistemul de operare TellyOS, care pentru moment nu are opțiuni de integrare a aplicațiilor terțe de streaming precum Netflix sau Amazon. Problema e rezolvată prin adăugarea unui stick Android 4K TV (care vine tot gratis, în pachet) prin care se pot accesa aceste aplicații.

Suplimentar, sistemul vine și cu o cameră web și un microfon care să ajute la ședințe Zoom și la integrarea cu aplicații de fitness. În teorie poate fi închisă pentru a păstra intimitatea utilizatorului, însă e posibil ca aceasta să fie elementul cheie în funcționarea sistemului de reclame.

Și așa am ajuns la elementul cheie: vă dați seama că nimeni nu o să dea un televizor 4K HDR de 55 inci gratuit, sperând ca oamenii să urmărească reclame prin care să plătească pentru televizor. În mod clar e ceva mai mult de atât iar acest lucru înseamnă colectarea de date legate de ce faceți prin casă (audio și video), cu cine vă mai uitați la emisiuni, ce emisiuni (doar vine cu un stick Android, cel mai probabil modificat să poată fi urmărit) etc. Iar condiția pentru a beneficia de televizor este să renunțați la datele personale fără drept de apel.

În momentul în care veți dori să ieșiți din programul de ¨monitorizare˝ va trebui fie să plătiți pentru televizor și soundbar, fie să plătiți sistemul.

Ați accepta așa ceva?

Eu unul nu sunt de acord cu așa ceva și nu aș lua niciodată un astfel de televizor, iar dacă aș fi în casa cuiva ce îl are, l-aș ruga să îl scoată din priză cât timp stau acolo.

Da știu povestea cu nu am nimic de ascuns, de ce să îmi bat capul dacă tot primesc ceva gratis. Răspunsul e simplu: pentru că din acel moment lumea distopică a lui Orwell e realitate.

Însă îmi e clar că vor exista o grămadă de oameni care o să accepta așa ceva, din păcate fix aia care urlă sus și tare că vaccinul și 5G-ul le strică viața. Până la urmă e o decizie în care factorul financiar este foarte important și cu cât arată mai bine și e mai performant televizorul 4K Telly, cu atât va fi mai dorit.

Dacă vă tentează, Telly are cam 500000 de bucăți pe care le oferă – nu știu dacă vor livra și în România, dar merită să mergeți pe site și să vă înscrieți. Poate aveți noroc :).

Aici puteți să vă înscrieți în lista de așteptare Telly.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep